Tehnologiieye

518

În 2015, Rondocarton vrea afaceri de 65 de milioane de euro
MeatMilk

Autor

Distribuie pe

facebooktwitter

Publicat pe

2015 iulie 03

article

Compania Rondocarton, parte a grupului austriac Rondo Ganahl, care deţine fabrici de carton ondulat în Cluj şi Târgovişte, mizează în acest an pe o cifră de afaceri de 65 mil. euro, în creştere cu 12% faţă de anul trecut, conform calculelor efectuate pe baza estimărilor companiei.

  Compania a realizat anul trecut afaceri totale de 257,8 mil. lei (58 mil. euro), un profit net de aproape 17,7 mil. lei (4 mil. euro), cu un număr mediu de 272 de angajaţi, potrivit site-ului Ministerului Finanţelor. În primul trimestru din acest an Rondocarton a avut afaceri de 15,1 mil. euro, mai mult cu 7% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.   Compania Rondocarton, parte a grupului austriac Rondo Ganahl, care deţine fabrici de carton ondulat în Cluj şi Târgovişte, a investit peste 3,3 mil. euro, în princi­pal pentru îmbunătăţirea sau achiziţionarea unor noi utilaje de producţie.   Austriecii au continuat, astfel, procesul de modernizarea a fa­bri­cilor locale, în condiţiile în care anul trecut au mai investit încă 3 mil. euro în achiziţionarea, montarea şi punerea în func­ţiu­ne la Cluj a unei noi maşini pentru producţia car­to­nu­lui on­du­lat. Astfel, au fost înlocuite cele două utilaje vechi din fabrica Rondocarton din Apahida, judeţul Cluj, cu o maşină performantă.

Ai aflat ceva nou din acest articol?

Articolul anterior
Articolul urmator

Citește și:

Ești gata să-ți dezvolți afacerea ?

Abonează-te la newsletter-ul nostru pentru a fi la curent cu cele mai noi știri.