Repere

274

În 2025 și 2026, peste 5.000 de companii din România au de întocmit rapoarte de durabilitate

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Potrivit unei analize Deloitte, durabilitatea a devenit în ultimii ani unul dintre principiile de bază care guvernează modul în care economiile și societățile își gândesc și planifică dezvoltarea.

La nivelul Uniunii Europene, Green Deal creează o platformă esențială de aliniere a statelor, iarinițiativele ulterioare, Fit for 55 și recenta directivă privind raportarea corporativă în materie de sustenabilitate (Corporate Sustainability Reporting Directive - CSRD), vizând nu mai puțin de 50.000 de companii din întreg spațiul comunitar, vin să asigure o implementare coerentă și unitară.

Ce trebuie săștie companiile din România?

CSRD a fost transpusă la nivel local prin Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 85/2024, Norma ASF nr. 4/2024 și Ordinul BNR nr. 1/2024. Conform acestor reglementări, societățile comerciale listate, cu peste 500 de angajați, trebuie să pregătească raportul privind durabilitatea începând cu anul încheiat la 31 decembrie 2024.

În 2025, această cerință se extinde și asupra societăților comerciale care îndeplinesc, potrivit prevederilor actualizate în august 2024, două din următoarele trei criterii:

un total al activelor de cel puțin 25 de milioane de lei; cifra de afaceri de cel puțin 50 de milioane de lei;

respectiv, mai mult de 50 de angajați.

Societățile care aplică Norma ASF și Ordinul BNR urmăresc criteriile incluse în aceste reglementări. În aceste condiții, estede așteptat ca, în România,aproximativ 5.300 de companii să aibă de întocmit rapoarte privind durabilitateaîn 2025, ceea ce presupune din partea acestora un efort remarcabil de documentare și măsuri efective în vederea conformării, într-un calendar relativ restrâns.

Subiecteleabordatede raportareaprivinddurabilitatea se referă la chestiuni demediu, sociale și de guvernanță. Înceea ce priveștemediul, raportarea trebuie să includă aspecte aliniate la cele șase obiective ale taxonomiei UE - atenuare și adaptare la schimbările climatice, poluare, resurse de apă și marine, biodiversitate și ecosisteme, utilizarea resurselor și economie circulară. Legat de aspectele sociale, informațiile ce vor fi incluse de către companii în rapoarte se referă la egalitatea de șanse, condiții de muncă și drepturile omului etc.

Cât despre guvernanță, cerințele de raportare acoperă compoziția și rolul organelor de guvernanță, controale interne și sisteme de management al riscului, etica în afaceri și cultura corporativă etc.

Raportarea necesită o abordare transparentă și riguroasă, în condițiile în care raportul privind durabilitatea va face parte din situațiile financiare, fiind inclus în raportul administratorilor, și va trebu isă fie verificat de un auditor independent, care va emite o opinie de asigurare limitată asupra acestuia.

Un alt aspect demn de menționat este acela că informațiile din raportul de durabilitate nu se referă doar la societatea care raportează, ci la întregul său lanț valoric, ceea ce implică un efort considerabil pentru colectarea acestor date.

Totuși,în cazul în care nu sunt disponibile toate informațiile necesare privind lanțul valoric, societățile potfurniza date privind eforturile depuse pentru a obține aceste informații, motivele pentru care nu au putut fi obținute, precum și modul în care intenționează să procedezeîn viitor pentru a le obține, în primii trei ani de aplicare a cerințelor de raportare.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2