Ferma

284

În combaterea PPA, APCPR cere autorităților respectarea și aplicarea legii

autor

MeetMilk.ro

distribuie

La București, în organizarea APCPR, a avut loc o întâlnire cu presa, care, pe lângă marcarea unui an nefast al evoluției pestei porcine africane în România, membrii asociației au făcut apel încă o dată la respectarea și aplicarea legii, în primul rând, de către autorități.   La eveniment a participat domnul Ioan Ladoși-Președinte APCPR, d-na Dr. Dana Tanase-Director Executiv ARC si dl. Conf. Univ. Dr. Viorel Andronie-Presedintele Colegiului Medicilor Veterinari din Romania. Au mai avut intervenții doamna Stanca Tudor-Director Executiv APCPR și domnii Sorin Lupascu si Dr. Adrian Balaban – membri CD ai APCPR. În cuvântul său de deschidere, domnul Ioan Ladoși a făcut un detaliat istoric al evoluției acestui virus în România, subliniind acțiunile întreprinse de APCPR pe lângă autoritățile din România, menite să determine aplicarea unei strategii care să prevină, în primă fază, iar apoi, să diminueze impactul acestui flagel. Tot domnia sa a afirmat că, din păcate, orice demers al profesioniștilor a rămas fără ecou practic, boala fiind acum de necontrolat.   La rândul său, doamna Dana Tănase, a informat preocuparea reală a procesatorilor, față de evoluția bolii, precum și de susținerea pe care o acordă crescătorilor de porci din România, amintind însă că degringolada manifestată în aplicarea legii și lipsa de fermitate în luarea deciziilor împiedică pe toți cei din sector să depășească acest moment dezastruos pentru sectorul suinelor din România.   Cu această ocazie, APCPR a emis un comunicat în care face din nou apel la aplicarea legii, comunicat pe care vi-l prezentăm mai jos:   ”La un an de la declanșarea celei mai grave crize a sectorului creșterii suinelor din România, datorată evoluției explozive a pestei porcine africane (PPA) care a debutat la Tulcea și a migrat în 19 județe, constatăm că nu există nicio strategie pe termen scurt, mediu sau lung pentru gestionarea PPA. Ezitările autorităților în aplicarea legislației și în modificarea sau completarea acesteia, nu fac altceva decât să creeze incertitudine și riscuri pentru fermieri și să afecteze grav producția de carne de porc. Bilanțul anului 2018 este unul dezastruos, cu minus 35.000 de scroafe de reproducție, cu minus 120.000 de porci livrați la abator și o cifră record de import de 332,0 mii tone carne porc, cea mai mare din ultimii 10 ani. Și în trim. I 2019 producția livrată este mai mică cu 20,6% față de trim. IV 2018 și scade în continuare. Conform ultimelor informări privind evoluția PPA, constatăm că apar noi focare de boală și suspiciuni, unele chiar în zone deja afectate sau cu focare închise. Ne așteptăm ca perioada de vară să fie o perioadă critică și de escaladare a evoluției PPA, ceea ce va afecta grav piața cărnii de porc și va conduce la declinul accentuat al sectorului de creșterea suinelor din România. Cauzele reapariției de focare PPA sunt menționate și în concluziile Misiunii Echipei de urgență veterinară EUVET în România (11-13 februarie 2019) care constată că nu există o evidență a animalelor și o limită legală pentru numărul de animale din fermele non-profesionale, că lipsesc măsurile de biosecuritate în acest tip de ferme, că circulația și comercializarea porcilor nu se face cu respectarea prevederilor legale, ceea ce reprezintă mari riscuri de reapariție a PPA. Misiunea EUVET recomandă să se adopte și să se pună în aplicare, în regim de urgență, noi proiecte legislative naționale de clasificarea fermelor, biosecuritate și controale ale circulației porcinelor, fără de care viitorul fermelor comerciale este incert. Fermele comerciale sunt cele mai afectate de apariția unor focare de PPA în apropierea lor pentru că urmează blocarea activității pe perioade ce încep de la minim 30 de zile și pot merge până la 120 de zile și chiar mai mult, perioade în care fermele nu au nici un venit dar trebuie să-și susțină activitatea. Sunt ferme care au pierdut peste 1 mil. EUR din cauza blocării fluxului și nicio autoritate nu s-a implicat în autorizarea și acordarea de sprijin financiar. APCPR a cerut întâlniri cu conducerile MADR, MFP și cu Prim Ministrul, dar nu a primit răspuns. APCPR a depus zeci de intervenții în care au cerut autorităților responsabile cu securitatea și siguranța alimentară a României să conlucreze, să protejeze și să susțină producția de carne de porc din fermele comerciale și să proiecteze sectorul suin pentru următorii ani. Este nevoie de o nouă viziune, de completarea legislației, de reguli clare pentru toți fermierii, indiferent de mărimea fermei, de supraveghere și control dar și de sancționarea celor care nu aplică sau nu respectă legile. APCPR lansează un semnal de alarmă pentru autorități, solicită reglementarea creșterii suinelor în Romania – Orizont 2030 și măsuri concrete de protejare și sprijin financiar pentru fermele comerciale de creșterea porcilor. Consiliul Director APCPR”

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2