Ferma

246

În ianuarie, AFIR a plătit fermierilor 56 de mil. de euro, pentru investiții

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a autorizat și a efectuat plăți către fermieri, antreprenori și autorități publice în luna ianuarie 2020 în valoare totală de 56,2 milioane de euro, din care 48,07 milioane de euro reprezintă contribuția Uniunii Europene, restul fiind asigurat din bugetul național.   Precizăm că plățile au fost efectuate pentru decontarea cheltuielilor realizate de beneficiarii Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020) pentru proiecte de investiții în agricultură.   Cea mai mare valoare a plăților efectuate o reprezintă suma virată către fermierii care au realizat investiții în exploatații agricole prin submăsura 4.1, respectiv 13,02 milioane de euro. De asemenea, Grupurile de Acțiune Locală (GAL) au beneficiat de plăți în valoare de 8,10 milioane de euro prin intermediul submăsurii 19.2 (Sprijin pentru implementarea acțiunilor în cadrul strategiei de dezvoltare locală).   AFIR a plătit 7,97 milioane de euro către autoritățile locale, sumă aferentă proiectelor finanțate prin submăsura 7.2 (Investiții în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică). Plățile efectuate de AFIR în contul tinerilor fermieri, prin intermediul submăsurii 6.1 se ridică la 4,75 milioane de euro. De asemenea, au fost plătite 4,77 de milioane de euro beneficiarilor submăsurii 4.3 (Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole și silvice).   Alte 3,76 milioane de euro au ajuns la procesatori care au obținut finanțare prin submăsura 4.2 (Sprijin pentru investiții în procesarea/ marketingul produselor agricole). AFIR a efectuat plăți în valoare de 3,43 milioane de euro către fermierii care au investit în exploatații pomicole cu sprijin obținut prin submăsura 4.1a.   Plățile efectuate de către Agenție pentru investițiile finanțate în sectorul non-agricol, prin submăsurile 6.2 și 6.4, se ridică la valoarea cumulată de 3,07 milioane de euro.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2