Producătorii de păsări de curte din Ucraina (MHP) au publicat rezultatele celui de-al III-lea trimestru, care arată creșterea producției și volumul de vânzări în ansamblu, dar exporturile sunt reduse semnificativ. În cele trei luni care s-au încheiat la 30 septembrie 2015, producția de carne de pasăre a crescut cu 6%, până la 142.295 tone, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Volumele de vânzări de carne de pui au crescut cu 4% de la an la an, în al III-lea trimestru, în timp ce prețul mediu pe kg a crescut cu 25%, în aceeași perioadă. Din cauza deprecierii semnificative a monedei locale, cererea internă pentru carne de pui este copnsolidarea, ca urmare a solicitării consumatorilor comerciali a produselor din carne mai scumpă, cum ar fi carnea de vită și cea de porc, a mai declarat compania. Efectul asupra exporturilor a fost însă, mai puțin benefic. Astfel, exporturile au scăzut cu 22%. Acest lucru s-a datorat în principal scăderii exporturilor către țările din fostul bloc sovietic. ”MHP continuă să urmeze strategia piețelor de export diversificate și caută noi oportunități de afaceri în Asia, Orientul Mijlociu și Africa”, a declarat compania. Totuși, MHP a exportat în al III-lea trimestru, 8000 tone de carne de pui în UE, cu 7% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut. MHP este cel mai important producător de produse avicole din Ucraina, care deține și operează fiecare din etapele cheie ale proceselor de producție de pui, de la cereale furaje și producție furaje pentru incubație ouă și până la prelucrarea, comercializarea, distribuția și vânzarea acestora.