227
Ca urmare a postării pe site-ul ANSVSA a ghidului „Covid-19 şi siguranţa alimentelor: ghid pentru operatorii din industria alimentară” elaborat de către Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Agricultură şi Alimentaţie (FAO) in colaborare cu Organizaţia Mondiala a Sănătăţii (OMS) și a ghidului Comisiei Europene privind „Covid-19 şi siguranţa alimentelor”, Președintele ANSVSA a organizat o teleconferință la care au participat ANPC, asociațiile de profil din industria de morărit și panificație, ale producătorilor de produsele tradiționale și marilor rețelele comerciale.
„Respectarea cu strictețe a regulilor privind siguranța alimentelor, a celor de igienă personală și de informare adecvată a consumatorilor garantează că produsele alimentare comercializate sunt sigure, cu atât mai mult cu cât nu există dovezi stiințifice că virusul responsabil de COVID-19 se transmite prin alimente”, a fost mesajul transmis de către dr.Robert Chioveanu, președintele ANSVSA participanților la videoconferință.
În cadrul videoconferinței, au fost aduse la cunoștință principalele elemente ale ghidurilor, acțiunile de verificare și control realizate în contextul actual, astfel încât să se asigure că toate produsele alimentare plasate pe piață sunt sigure.
Reprezentanții asociațiilor de profil, prezenți la teleconferință, au menționat că sunt conștienți de regulile și bunele practici pe care trebuie să le aplice și că iau toate măsurile pentru implementarea adecvată a cerințelor legislative din sectorul în care iși desfășoara activitatea. (Serviciul Comunicare și Logistică Documentară)