O parte din competitivitatea cărnii și a laptelui se decide înainte ca materia primă să ajungă la procesator: în aprovizionarea fermelor cu furaje. Propunerea de a crea un sector european distinct pentru culturile proteice și oleaginoase aduce în discuție disponibilitatea unor ingrediente esențiale pentru hrana animalelor.

La 19 octombrie 2026, Consiliul UE a aprobat o poziție parțială de negociere privind revizuirea organizării comune a piețelor agricole. Aceasta prevede constituirea unui sector separat pentru culturile proteice și oleaginoase, înlocuind actualul sector al furajelor uscate. Statele membre ar fi încurajate să recunoască organizații de producători în noul sector, pentru intervențiile sectoriale.

Obiectivul declarat este creșterea producției europene și reducerea dependenței de importuri. Nu este încă o reformă definitiv adoptată și nici anunțul unei noi subvenții directe pentru toate fermele zootehnice.

Dependența care contează în rația animalelor

Potrivit Comisiei Europene, zootehnia UE utilizează anual aproximativ 74 de milioane de tone de proteină pentru furajare. Cifra este exprimată în proteină brută, nu în masa totală a furajelor.

Situația diferă între surse: UE este autosuficientă în furaje cu un conținut redus de proteină, dar depinde puternic de importuri pentru cele cu un conținut ridicat. Comisia indică o dependență de importuri de 94% pentru proteina din soia. Această proporție nu trebuie confundată cu dependența întregului sector furajer.

Ce înseamnă pentru producătorii de carne și lapte

Pentru ferme, diversificarea surselor poate lărgi opțiunile de aprovizionare. Utilitatea economică depinde însă de disponibilitatea constantă, preț și compatibilitatea cu necesarul nutritiv al animalelor.

O analiză publicată de Comisie în 2024, pe baza unui studiu extern, arată că alegerea surselor proteice este influențată în primul rând de competitivitate, dar și de contracte, lanțurile de aprovizionare și cerințele sistemului de producție. Alternativele trebuie să fie accesibile pe termen lung și să răspundă nevoilor nutriționale. Pentru rumegătoare, studiul include între direcțiile analizate creșterea contribuției proteinei din iarbă în rație.

Prin urmare, fermele de lapte, cele de bovine pentru carne și exploatațiile de porcine sau păsări nu pot aplica automat aceeași soluție de înlocuire.

De ce trebuie să urmărească subiectul și procesatorii

Din perspectivă economică, stabilitatea aprovizionării fermelor este relevantă pentru continuitatea producției de lapte și animale destinate sacrificării. Pentru procesatori, discuția privește astfel și perspectivele furnizorilor pe care se bazează capacitatea industrială.

Mai multă proteină produsă în Europa nu garantează furaje mai ieftine sau scăderea prețurilor la raft. Miza este construirea unor alternative competitive și a unor relații de aprovizionare mai rezistente.

Pentru sectorul românesc de carne și lapte, întrebarea practică este dacă viitorul cadru va susține legături funcționale între cultivatori, producători de furaje și crescători de animale. Acolo se va vedea valoarea sa pentru industrie.(Foto: AI GENERATED)