Stiri

193

Începe a XI-a ediție a concursului Selgros „Arena Bucătarilor”

autor

MeetMilk.ro

distribuie

(Comunicat) Selgros Cash & Carry organizează, începând cu luna aceasta,a unsprezecea ediție a concursului de gătit „Arena Bucătarilor”, dedicat profesioniștilor gastronomiei din industria HoReCa.   Miza competiției din acest an crește și mai mult, atât grație premiilor, cât și modificărilor menite să bucure bucătarii, proprietarii de restaurante și publicul deopotrivă.   Printre cele mai importante modificări, ce pot fi consultate pe site-ul organizatorului,se află:

  • În etapa preliminară ingredientele impuse pentruun fel principal sunt pulpă de miel, usturoi verde și păstârnac
  • În urma jurizării, vor fi selectați32 bucătari care vor participa la semifinale (ierarhia va fi stabilită de punctele acordate de fiecare membru al juriului)
  • Vor avea loc 4 semifinale după cum urmează:
  • Semifinala 1 – 18.05.2019 (în intervalul orar 10:00 – 14:00)
  • Semifinala 2 – 18.05.2019 (în intervalul orar 15:00 – 19:00)
  • Semifinala 3 – 19.05.2019 (în intervalul orar 10:00 – 14:00)
  • Semifinala 4 – 19.05.2019 (în intervalul orar 15:00 – 19:00)
  • Concursul Arena Bucătarilor se va desfășura la noul Centru Gastronomic Arena Bucătarilor Brașov
  • În cadrul semifinalelor se va găti un fel principal, care va avea un ingredient impus, secret pentru fiecare semifinalăîn parte (la fiecare semifinală vor participa 8 concurenți, repartizați aleatoriu)
  • Marea Finalăa concursului va avea loc la Brașov, în data de 27.10.2019, la Centrul Gastronomic Arena Bucătarilor Brașov, Calea București 231
  • La finală vor participa opt concurenți (concurenții calificați din cele patru semifinale)
  • Câștigătorul concursului ,,Arena Bucătarilor 2019” ediția a XI-a, va participa în anul 2020 la concursul culinar internațional „Les Chefs en Or” organizat la Paris, Franța.

  Câștigătorul concursului Arena Bucătarilor 2019va primi un premiu de 12.000 de lei. Valoarea tuturor premiilor poate fi consultată în Regulament. Premiile pentru primii trei clasați în fiecare semifinală sunt de 4.000, 3.000 respectiv 2.000 de lei.   Înscrierile pentru etapa preliminară vor avea loc în perioada 11.03.2019 – 12.04.2019, pe pagina de internet a organizatorului Selgros prin intermediul acestui formular de inscriere. Regulamentulcomplet, care include și lista tuturor premiilor acordate, poate fi consultat pe site.   Despre Arena Bucătarilor:   Începând cu anul 2010, Selgros a organizat și găzduit competițiaArena Bucătarilor, concurs destinatgastronomilor din România.   Devenită deja tradiţie, competiţia și-a propus să premieze talentul și măiestria celormai pasionaţibucătaricare demonstrează juriului, prin tehnici ingenioase de preparare a bucatelor, că merită unul dintrepremiile oferite de Selgros România.   Începând cu 2013, competiția Arena Bucătarilor este afiliată competiției internaționale Les Chefs en Or a grupului Transgourmet.   Din 2018, concursul se desfășoară în incinta Centrului Gastronomic Arena Bucătarilor, construit inclusiv în acest scop lângă magazinul Selgros din Brașov.   Despre Selgros:Selgros Cash&Carry România este unul dintre cei mai importanţi operatori din comerţul românesc. Compania şi-a început activitatea pe piaţa locală în 2001, iar în prezent deţine 22 magazine în Bucureşti, Alba-Iulia, Braşov, Iaşi, Târgu Mureş, Oradea, Cluj, Ploieşti, Timişoara, Craiova, Bacău, Galaţi, Brăila, Arad, Suceava, Constanţa și Bistrița.Din 2011, compania este parte a Transgourmet Holding AG cu operaţiuni în Elveţia, Franţa, Germania, Austria, Polonia, România şi Rusia. Preluarea rețelei de către Transgourmet confirmă atenția crescândă pe care Selgros o acordă pieței gastro și evidențiază calitățile definitorii ale companiei: puterea succesului, energia excelenței și pasiunea ca bază a oricărei acțiuni. Accesul în magazine se face pe baza cardului de membru al clubului profesioniștilor și pasionaților de bunătățuri.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2