274
Avicola Lumina, companie a Grupului AGRICOLA, furnizor al Casei Regale a României, a lansat recent două tipuri de ouă, unul dintre ele fiind o premieră la nivel european: ”Ouă Ochioase”, îmbogățite natural cu luteină, pentru susținerea sănătății ochilor, și ”Ouă Inimoase”, îmbogățite natural cu Omega 3, care susține sănătatea inimii.Rezultatul unui proiect de cercetare Cele două produse au fost obținute în urma unui amplu proiect de cercetare care a durat patru ani, ouăle cu luteină fiind o inovație marca AGRICOLA. Interesant de știut, ouăle cu luteină de la Avicola Lumina reprezintă, practic, o premieră europeană, România fiind a doua țară din lume, după SUA, care a brevetat acest produs în anul 2010! Aflată la malul Mării Negre, în județul Constanța, Avicola Lumina, linia de business a grupului AGRICOLA este specializată în producția de ouă pentru consum, începând de la recoltarea, sortarea, marcarea și ambalarea acestora. Cu o cotă de 6% din cifra de afaceri a grupului, Avicola Lumina deține 18 hale de găini ouătoare, dispuse pe o suprafață de 20 de hectare, hale modernizate în anul 2012 cu investiții semnificative, pentru a răspunde exigențelor Uniunii Europene privind spațiul de mișcare și gradul de libertate al fiecărei păsări, respectiv nouă găini pe metru patrat. Ulterior modernizării, capacitatea de producție a ouălor pentru consum a ajuns la 75 de milioane pe an, iar sortarea și ambalarea acestora se face la o capacitate de 45.000 de ouă pe oră, cu cea mai nouă generație de echipamente. Hrana păsărilor este asigurată integral în cadrul companiei, aceasta producând nutrețurile necesare după un rețetar propriu. Grigore Horoi-Președinte Agricola: Schimbăm piața ouălor din România „Ne propunem să schimbăm perspectiva asupra pieței de ouă din România, aducând pe mesele consumatorilor un nou sortiment de ou cu calități nutriționale îmbunătățite în mod natural, ducând astfel grija noastră față de sănătatea publică la un nivel superior”. În hale, intri echipat ca la muzeu! Halele sunt impresionante nu doar prin dimensiunea lor, dar și prin investițiile făcute și, nu în ultimul rând, pentru igiena din aceste spații. ”Avem patru sisteme de creștere a găinilor, ne descifrează Vasile Bunduc, Director Avicola Lumina: fabrica de nutrețuri combinate, două hale de creștere a tineretului, hale de creștere în baterii îmbunătățite, 3 hale de creștere în volieră și la sol (unde cotcodăceau fericite 87.000 capete de păsări, 2 hale în sistem de creștere free range) și centrul de ambalare a ouălelor, care reprezintă o investiție de 500.000 de euro. În halele găinilor se intră echipat ca la muzeu: bonetă, halat, papuci și...în vârfurile picioarelor, fără mișcări bruște, ca să nu speriem găinile. Ca o noutate, cuibarele păsărilor se strâng noaptea, automat și așa rămân până dimineața, când găinile intră la ouat! Însă, până atunci, găinile, înainte de culcare, își fac curat singure în cuibarele strânse, curățind cu ciocul fundul cuibarului, până când acesta rămâne curat. Un cuibar curat înseamnă un ou curat, deci fără niciun risc de Salmonella! Din cuibare, ouăle sunt ambalate cu ajutorul unei mașinării, o investiție de 1,2 milioane de dolari: întâi are loc preluarea mecanică a ouălelor și apoi o preluare pneumatică, când ouăle sunt preluate de pe bandă cu ajutorul unor ventuze. Lungul drum al oului spre magazin nu se termină încă aici, pentru că urmează decontaminarea cu ultraviolete a cojii oului, un aparat care are o eficiență de 99%. În fine, urmează operația de ovoscopie, când se verifică perfecțiunea oului și inscripționarea oului cu cerneală alimentară, adică doar verde și roșie! Ouăle cu luteină și Omega 3, rezultatul a patru ani de cercetări „Sănătatea consumatorului este prioritatea noastră, de aceea, în preajma Zilei Mondiale a Alimentației ne-am dorit să lansăm un sortiment unic de ou, la nivel european, cu impact în menținerea sănătății. Acesta este realizat prin utilizarea în hrana găinilor de materii prime naturale, bogate în substanțe benefice organismului uman. Am obținut astfel, în urma unei cercetări riguroase care a început în anul 2013, o combinație între complexitatea nutritivă a oului și proprietățile substanțelor Omega 3 și luteină”, a explicat Vasile Bunduc, Director Avicola Lumina. Valoarea nutrițională a oului convențional este aceeași de foarte mult timp, astfel încât aceste două noi produse marca Avicola vin să răspundă nevoii din ce în ce mai mare a consumatorilor de alimente funcționale, în care unul dintre componente a fost în mod natural îmbogățit sau a cărui cantitate a fost crescută, sporind biodisponibilitatea sau stabilitatea unui component recunoscut pentru efectele sale benefice. ”Găina este ca o fabrică: procesează luteina pentru noi!” Practic, cu ce se deosebesc aceste ouă de restul suratelor lor de până acum? Doctorul nutriționist Lygia Alexandrescu ne-a explicat că aceste ouă conțin doi nutrienți esențiali, care nu sunt produși de corpul uman: luteina și Omega 3. Grigore Horoi, președintele Agricola, a continuat: ”Găina este ca o fabrică, ca o rafinărie: procesează pentru noi luteina,pe care corpul nostru nu o produce”. Acizii grași Omega 3 sunt esențiali pentru sănătatea inimii, fiind demonstrată proprietatea lor de a reduce riscul unui infarct miocardic, prin reducerea trigliceridelor din sânge. Corpul uman nu poate produce în mod natural acest acid gras, astfel încât este nevoie ca acesta să fie obținut din surse externe. „Găina, cu sistemul ei enzimatic, poate procesa și reține în ou de cinci ori mai mult Omega 3 față de organismul nostru, iar acizii nu își pierd proprietățile odată cu gătirea (fierbere, prăjire, coacere), fiind așadar o sursă potrivită pentru consumul uman”, a declarat Carmen Gavrilescu, Marketing Manager AGRICOLA. În plus, ”Ouăle Inimoase” sunt obținute în mod 100% natural, prin hrănirea găinilor ouătoare cu semințe de in, de struguri și cereale, toate surse bogate de Omega 3. Luteina are un efect demonstrat științific de reducere a riscului de boli oculare asociate cu înaintarea în vârstă (cataractă, degenerescență maculară), menținând o vedere bună. Ouăle cu luteină sunt o premieră pentru piața din România și nu numai, ele fiind obținute de la găini hrănite cu un mix de furaje care conține lucernă. „Oul este unul dintre alimentele cele mai nutritive. Sățios, hipocaloric, furnizează doar 75 kcal, însă bogat în proteine de calitate superioară, în vitamine A, B2, B5, B12, D, E, colină și, fiind o bună sursă de antioxidanți, luteină, zeaxantină și seleniu, oul este recomandat spre consum rațional de toate organizațiile de sănătate publică.Oul conține colesterol, însă efectul pe care îl are consumul de ouă asupra nivelului de colesterol este nesemnificativ, prin comparație cu efectul consumului de grăsimi saturate și de grăsimi trans. Pentru creșterea beneficiilor consumului de ouă, acestea pot fi îmbogățite pe cale naturală cu nutrienți extrem de importanți pentru sănătatea noastră, luteină și acizi grași esențiali Omega 3, obținându-se astfel două alimente funcționale de mare valoare nutrițională. Acizii grași esențiali Omega 3 reprezintă una dintre cele mai importante clase de nutrienți esențiali în alimentația actuală. Evidențele clinice recomandă consumul acestora pentru o serie de beneficii: menținerea sănătății cardiovasculare și celebrale, scăderea nivelului seric de trigliceride și colesterol și utilizarea ca adjuvant în tratamentul bolilor inflamatorii. Luteina este un nutrient bine cunoscut pentru proprietățile sale de creștere a acuității vizuale, fiind utilizată în tratamentul bolilor degenerative ale ochiului, în special degenerescența maculară și joacă un rol important în sănătatea celebrală, prevenind declinul cognitiv”, a mai explicat Dr. nutriționist Lygia Alexandrescu. Cele două tipuri de ouă lansate pe piață de către Agricola beneficiază de un ambalaj inovator, unic, cutiile având opt ouă iar ambalarea acestora fiind făcută manual! Ambele tipuri de ouă sunt disponibile acum în magazinele Mega Image.