Tehnologii

222

INS: 48 % dintre managerii români nu pot estima evoluția propriei afaceri

autor

MeetMilk.ro

distribuie

În vederea măsurării impactului SARS-Cov.2, INS a realizat o anchetă ad-hoc care s-a desfășurat în perioada 17-19 martie 2020 referitoare la estimarea evoluției activității și a numărului de salariați pentru perioadele 17/19 - 31 martie și 1 - 30 aprilie 2020.

Managerii întreprinderilor au fost întrebați asupra percepției privind evoluția activității economice, respectiv dacă vor considera că activitatea se va restrânge cu până la 25%, între 25-50%, peste 50% sau se va închide, dar și dacă activitatea nu se va restrânge sau chiar ar putea crește.

Având în vedere incertitudinea evoluției SARS-Cov.2, managerii au avut posibilitatea de a opta pentru versiunea de răspuns „nu pot estima”.

Din analiza răspunsurilor, unul din cinci manageri a menționat că până la sfârșitul lunii martie activitatea ar putea scădea cu până la 25%.

Trei sferturi din managerii care au menționat că activitatea va crește sunt din sectorul comerț cu amănuntul. Referitor la evoluția activității din cursul lunii aprilie 2020, gradul de incertitudine crește, astfel peste 48% dintre respondenți au menționat că nu pot estima cum va evolua activitatea economică.

Ponderea managerilor care au estimat că activitatea nu se va restrânge în cursul lunii aprilie s-a redus la jumatate din valoarea lunii martie. În industrie, circa o treime dintre respondenții care au menționat că activitatea se va restrânge în cursul lunii aprilie au apreciat că activitatea ar putea fi redusă între 25% și 50%.

Cele mai afectate vor fi întreprinderile mici și mijlocii ai căror manageri au estimat ca principal risc reducerea cu peste 50% sau chiar închiderea activității. În ceea ce privește estimarea evoluției numărului de salariați până la sfârșitul lunii martie, aproape un sfert dintre manageri au menționat că nu pot estima cum va evolua acesta.

Scăderile cele mai mari sunt estimate a se înregistra în sectorul servicii. Incertitudinea pentru luna aprilie crește, astfel ponderea managerilor care au menționat că nu pot estima evoluția numărului de salariați a fost de 43% din total respondenți.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2