280
După cum reiese din ultimul raport tematic întpcmit de Institutul Național de Statistică, în luna aprilie 2020, faţă de luna martie 2020, numărul sacrificărilor şi greutatea în carcasă au crescut la bovine şi la ovine şi caprine, iar la porcine şi păsări au scăzut.
În comparaţie cu luna aprilie 2019, numărul sacrificărilor şi greutatea în carcasă au crescut la păsări şi au scăzut la celelalte specii de animale.
Notă: Informaţiile din acest comunicat de presă (aprilie 2020) surprind impactul crizei COVID-19 şi a măsurilor luate de autorităţi ca urmare a decretării stării de urgenţă pe teritoriul României începând cu 16 martie 2020.
Institutul Naţional de Statistică înțelege greutățile cu care se confruntă respondenții noștri în aceasta perioadă și suntem conștienţi că este posibil ca răspunsurile la cercetările statistice să nu fie în prezent o prioritate.
Cu toate acestea, prin colectarea informațiilor statistice, vom putea monitoriza și informa toți utilizatorii noștri cu privire la efectele COVID-19 asupra economiei și societății noastre.
Apreciem sprijinul continuu al respondenților noștri la cercetările statistice derulate de Institutul Naţional de Statistică și înțelegem dificultățile cu care se confruntă toți furnizorii de date statistice.