255
În luna mai 2022, faţă de luna aprilie 2022, numărul sacrificărilor și greutatea în carcasă au crescut la bovine, la porcine și la păsări și au scăzut la ovine și caprine.
În comparație cu luna mai 2021, numărul sacrificărilor a crescut la ovine și caprine și la păsări, iar la bovine și la porcine a scăzut; greutatea în carcasă a crescut la păsări, iar la bovine, la porcine și la ovine și caprine a scăzut.
Termenul de „carcasă”
a) La bovine, greutatea în carcasă reprezintă greutatea corpului animalului sacrificat, întreg, după îndepărtarea pielii, sângelui și organelor interne, fără cap, uger, coadă, grăsime renală şi picioare (separate la nivelul articulaților metacarpiene și metatarsiene).
b) La porcine, greutatea în carcasă reprezintă greutatea corpului animalului sacrificat, întreg sau împărțit în părți egale de-a lungul șirei spinării, după sângerare, fără organe interne, păr, copite, limbă, osânză și diafragmă.
c) La ovine și caprine, greutatea în carcasă reprezintă greutatea corpului animalului sacrificat, după sângerare și îndepărtarea pielii, fără organe interne, fără cap şi picioare (separate la nivelul articulațiilor metacarpiene și metatarsiene). Rinichii şi grăsimea renală sunt incluse în carcasă.
d) La păsări, greutatea în carcasă reprezintă greutatea păsării sacrificate, după sângerare, fără fulgi, puf, organe interne (intestine, ficat, inimă, pipotă), cap, gât şi gheare.
Greutatea medie în carcasă reprezintă raportul dintre greutatea în carcasă şi numărul de animale sau păsări sacrificate.