În luna noiembrie 2023, faţă de luna octombrie 2023, numărul sacrificărilor și greutatea în carcasă au crescut la bovine și la ovine și caprine, iar la porcine și la păsări au scăzut.
În comparație cu luna noiembrie 2022, numărul sacrificărilor a crescut la păsări, a scăzut la bovine și la ovine și caprine, iar la porcine a rămas constant; greutatea în carcasă a crescut la păsări, iar la bovine, la porcine și la ovine și caprine a scăzut.
Termenul de „carcasă”
a) La bovine, greutatea în carcasă reprezintă greutatea corpului animalului sacrificat, întreg, după îndepărtarea pielii, sângelui și organelor interne, fără cap, uger, coadă, grăsime renală şi picioare (separate la nivelul articulațiilor metacarpiene și metatarsiene).
b) La porcine, greutatea în carcasă reprezintă greutatea corpului animalului sacrificat, întreg sau împărțit în părți egale de-a lungul șirei spinării, după sângerare, fără organe interne, păr, copite, limbă, osânză și diafragmă.
c) La ovine și caprine, greutatea în carcasă reprezintă greutatea corpului animalului sacrificat, după sângerare și îndepărtarea pielii, fără organe interne, fără cap și picioare (separate la nivelul articulațiilor metacarpiene și metatarsiene).
Rinichii și grăsimea renală sunt incluse în carcasă.
d) La păsări, greutatea în carcasă reprezintă greutatea păsării sacrificate, după sângerare, fără fulgi, puf, organe interne (intestine, ficat, inimă, pipotă), cap, gât și gheare.
Greutatea medie în carcasă: Reprezintă raportul dintre greutatea în carcasă și numărul de animale sau păsări sacrificate.