Stiri

187

INSSE: Cifra de afaceri în comerţul cu ridicata în luna ianuarie 2019

autor

MeetMilk.ro

distribuie

(Comunicat) În luna ianuarie 2019, cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a scăzut în termeni nominali faţă de luna precedentă atât ca serie brută cu 20,9% cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 1,0%.     Faţă de luna corespunzătoare a anului precedent, cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut în termeni nominali atât ca serie brută cu 6,7% cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 7,5%.   Ianuarie 2019 comparativ cu decembrie 2018   Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna ianuarie 2019, comparativ cu luna precedentă, în termeni nominali, a scăzut pe ansamblu cu 20,9%, ca urmare a scăderii comerţului cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri (-36,6%), comerţului cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii (-32,2%), comerţului cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii (-27,6%), comerţului cu ridicata nespecializat (-26,0%), activităţilor de intermediere în comerţul cu ridicata (-19,7%), comerţului cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului (-19,3%), comerţului cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (-17,2%) şi comerţului cu ridicata specializat al altor produse (-13,6%).   Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna decembrie 2018, comparativ cu luna precedentă, în termeni nominali, a scăzut pe ansamblu cu 1,0%, ca urmare a scăderii activităţilor de intermediere în comerţul cu ridicata (-7,0%), comerţului cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii (-4,4%), comerţului cu ridicata nespecializat (-3,7%), comerţului cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri (-3,3%) și comerţului cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (-2,5%).   Creșteri s-au înregistrat la comerţul cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii (+5,1%), comerţul cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului (+3,4%) și la comerţul cu ridicata specializat al altor produse (+1,2%).   Ianuarie 2019 comparativ cu ianuarie 2018   Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna ianuarie 2019, comparativ cu luna ianuarie 2018, în termeni nominali, a înregistrat o creştere cu 6,7% ca urmare a creșterii comerţului cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (+13,8%), comerţului cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii (+13,4%), comerţului cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului (+8,8%), comerţului cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii (+7,3%), comerţului cu ridicata nespecializat (+4,7%), activităţilor de intermediere în comerţul cu ridicata (+2,1%) și comerţului cu ridicata specializat al altor produse (+0,6%).   Comerţul cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri a scăzut cu 7,0%. Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna ianuarie 2019, comparativ cu luna ianuarie 2018, în termeni nominali, a crescut pe ansamblu cu 7,5%, ca urmare a creșterii activităţilor de intermediere în comerţul cu ridicata (+18,9%), comerţului cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii (+15,3%), comerţului cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii (+14,4%), comerţului cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (+13,2%), comerţului cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului (+7,5%), comerţului cu ridicata nespecializat (+5,1%) şi comerţului cu ridicata specializat al altor produse (+1,3%). Comerţul cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri a scăzut cu 5,8%.  

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2