184

Întâlnire între specialiştii din zootehnie la MADR

autor

MeetMilk.ro

distribuie

În 9 aprilie 2013, la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a avut loc o întâlnire între secretarul de stat Daniel Botănoiu, directorii de specialitate pe zootehnie din cadrul MADR și reprezentanții a trei asociații a crescătorilor de animale din județul Suceava, respectiv Uniunea Fermierilor Bucovineni – Piatra Șoimului, Sadova Bucovineană și Asociația Crescătorilor de Taurine „Noua Fermă”. În cadrul discuțiilor au fost abordate probleme specifice sectorului de creștere a animalelor, printre care proiectul de lege privind legea pajiștilor, sprijinul financiar acordat crescătorilor de animale din zonele defavorizate, proiectul de lege vizând înființarea camerelor agricole și unele aspecte legate de agricultura ecologică. Seceretarul de stat Daniel Botanoiu a răspuns punctual la problemele ridicate de fermieri, asigurându-i totodată că deciziile luate de către conducerea Ministerului Agriculturii și Dezvoltarii Rurale au în vedere exclusiv apărarea intereselor celor care-și desfășoara activitatea în agricultură, dând dovadă în acest sens regăsirea propunerilor fermierilor în actele normative inițiate de către MADR. (Biroul de Presă al MADR)

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2