Tehnologii

178

Integra a intrat în insolvență

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Procesatorul de carne Integra, afacere preluată în 2012 de Amir Krenzia, fondatorul producătorului de dulciuri Alka, şi de fostul şef al Tuborg, Shachar Shaine, a intrat în insolvenţă în ianuarie la propria cerere, arată datele de Buletinul Procedurilor de Insolvenţă (BPI). Compania a avut anul trecut datorii totale de aproape 64 de milioane de lei.

  „Societatea şi-a pierdut capacitatea de plată a datoriilor în cursul anului 2014”, se arată în raportul de pe Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. Principalul creditor al companiei Integra este BRD, cu 14 milioane de lei. Administrator judiciar a fost numită firma Evrika Insolvency.   Amir Krenzia şi Shackar Shaine au intrat în acţionariatul firmei Integra din Chitila (Ilfov) în 2012. Preluarea s-a realizat prin intermediul fondului de investiţii HKD Industries din Cipru, în cadrul căruia cei doi oameni de afaceri israelieni deţineau acţiuni, alături de alte companii străine, potrivit datelor de la acea vreme. Cei doi oameni de afaceri au făcut în martie 2012 o conferinţă de presă prin care anunţau intrarea în acţionariarul Integra. “Vrem să creştem cu 30% anul acesta, iar în trei ani vizăm dublarea cifrei de afaceri", spunea atunci Shaine. În 2012, firma a avut 94 de milioane de lei.   Anul trecut, Integra a avut o cifră de afaceri de aproape 90 de milioane de lei, cu 25% mai puţin decât în anul precedent, şi o pierdere netă de 9,8 milioane de lei, potrivit datelor de la mfinante.ro. Foştii acţionari ai companiei Integra erau Integra Import Export şi Lucian Alexandru Stănescu. Integra a fost înfiinţată în 2005 prin accesarea de fonduri pentru investiţii SAPARD, luate pentru construcţia fabricii de procesare a cărnii. Fabrica a fost inaugurată în 2007.   Pe lângă fabrica, Integra mai deţine şi un parc auto dotat cu autovehicule frigorifice pentru aprovizionarea cu materii prime şi distribuţia către clienţii HoReCa, supermarketuri şi hipermarketuri, potrivit datelor de pe BPI. De asemenea, firma mai deţine un magazin de desfacere a produselor la poarta fabricii şi un restaurant de tip fast-food, informează Ziarul financiar.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2