Stiri

275

interPack 2023 se apropie cu pași repezi

autor

MeetMilk.ro

distribuie

La finalul săptămânii trecute, la Budapesta, în pregătirea interPack 2023, cel mai mare târg destinat industriei mondiale a ambalajelor, a avut loc o conferință de presă lacare a fost invitată să participe și agenția infoGROUP, pentru revista Meat.Milk.

La eveniment au mai fost prezenți jurnaliști din Bulgaria, Cehia, Polonia, Slovacia, Croația, Ungarfia și Serbia.

Întâlnirea cu jurnaliștii a fost deschisă de doamna Katalin Seregi, reprezentantul interPack la Budapesta, după care a luat cuvântul domnul Thomas Dohse-Director interPack, care a făcut prezentarea ediției din acest an.

Domnul Dohse a subliniat că în perioada 4 - 10 mai, Dusseldorf va deveni capitala mondială a târgurilor cu revenirea Interpack, evenimentul aflat în vârful întregii industriei de ambalare care, în ultima sa ediție pre-pandemie, din 2017, a avut participarea a aproape 3 mii de companii expozante. din 55 de țări și 171.000 de vizitatori din 169 de țări.

Aici industriașii, producătorii, experții și profesioniștii vor putea să se întâlnească și să facă schimb de opinii cu privire la probleme extrem de actuale, integrând noi instrumente pentru a face față provocărilor stringente ale pieței.

Cu toate cele mai importante companii din lume expunând în 18 pavilioane tematice, Interpack este cel mai așteptat eveniment sectorial din 2023 și toți principalii jucători vor fi în frunte pentru a prezenta cele mai bune inovații, de la materiale până la tehnologiile de proces, în slujba macro-segmentele pieței de referință: produse alimentare și băuturi, produse de cofetărie, farmaceutice, cosmetice, nealimentare și produse industriale.

Cu această ocazie s-a anunțat că la această ediție, din România vor participa șapte companii expozante, alte șase fiind în așteptare, cifra fiind în creștere, față de edițiile anterioare.

La rândul său, domnul  Richard Clemens-Director VDMA, s-a referit la provocările industriei de ambalaje, accentul trebuind să fie pus pe sustenabilitate.

După cele două comunicări, a urmat o sesiune de întrebări, reprezentantul infoGROUP fiind interesat de impactul Industry 4.0 și 5.0 asupra industriei de ambalaje, domnul Clemens răspunzând că deocamdată acest impact e destul de redus în primul rând din cauza absenței unor reglementări de ordin legislativ a modului de utilizare a informațiilor și al dreptului de proprietate și utilizare a acestora.

Dar, cu siguranță, a opinat domnia sa, Industry 4.0, 5.0 și IOT vor avea un impact uriaș asupra industriei de ambalaje și, mai ales, asupra prezervării mediului, diminuării pierderilor din industria alimentară și reciclarea materialelor.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2