197
Introducerea sistemului de muncă flexibilă, Kurzarbeit, este pentru România absolut necesară, mai ales prin prisma faptului că perioada de acordare a indemnizației de șomaj tehnic suportată de stat se apropie de sfârșit.
În afară de asta, cel de-al treilea chestionar, referitor la efectele pandemiei COVID-19 asupra mediului de afaceri, realizat de AHK România în perioada 22 – 24 aprilie 2020, arată clar că vocile din cadrul comunității de business româno-germane care solicită o relaxare a restricțiilor pentru economie s-au înmulțit.
„Economia românească este cu spatele la zid și are nevoie de aer, pentru a putea respira – are nevoie cel puțin de o perspectivă clară, pentru a redobândi încredere și speranță și pentru a putea începe pregătirile pentru repornirea activității. Atmosfera este apăsătoare”, spune Sebastian Metz, director general AHK România.
Presiunea asupra companiilor este imensă și lasă urme adânci. Majoritatea respondenților se așteaptă la scăderi ale cifrei de afaceri cu până la 30%, iar 19% chiar la o scădere de peste 40%. Activitățile companiilor au fost reduse cu până la 40% în multe cazuri, iar 13% au redus activitățile cu 80-100%.
Industria prelucrătoare și-a redus considerabil capacitățile de producție: 31% din întreprinderi au închis complet producția, 52% parțial. Repornirea economiei trebuie să fie acum, pe lângă măsurile de combatere a răspândirii virusului, prioritatea nr. 1 a Guvernului.
Al treilea chestionar realizat de AHK mai arată că majoritatea companiilor cunosc măsurile de susținere economică ale Guvernului, dar mulți le consideră insuficiente și greu de pus în aplicare (40%). Această discrepanță între măsurile puse la dispoziție și folosirea efectivă a acestora de către companii aduce cu sine dorința comunității de business, ca Guvernul să inițieze și alte pachete de măsuri și să găsească o cale de utilizare mai eficientă a acestora din punct de vedere administrativ. Cele mai relevante măsuri sunt acordarea indemnizației de 75% a șomajului tehnic și prelungirea termenelor de plată.