206
În urmă cu câteva zile, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, s-a întâlnit cu comisarul european pentru Agricultură, Phil Hogan, şi i-a cerut ca să îl sprijine în demersul său de a obţine prin Planul Junker fonduri pentru refacerea sistemului de irigaţii din România, scrie agro-tv.ro. “Am discutat mai multe cu comisarul Hogan, şi mai ales să mă sprijine, mai ales la Planul Juncker, pentru a obţine încă 200 de milioane de euro pentru irigaţiile din România. Comisarul ştie cât de importante sunt irigaţiile pentru ţara noastră, aşa că m-a asigurat că mă va sprijini”, a declarat ministrul. În prezent mai puţin de 2% din suprafaţa ţării noastre poate fi irigată, ceea ce face ca România să fie ţara cu cel mai mic randament agricol din Europa.