284
Compania Kantar, lider global în abordări analitice bazate pe date și consultanță de brand, anunță disponibilitatea Link AI, soluția sa de pre-testare bazată pe inteligență artificială, pe platforma sa de soluții agile de cercetare de piață Kantar Merketplace, inclusiv în România.
Link AI este prima soluție din Kantar Marketplace bazată complet pe inteligență artificială. Folosită deja de clienți cum ar fi Coca Cola, Google și Unilever, Link AI este o abordare de ultimă generație în măsurarea eficacității comunicării, care previzionează performanța unei reclame TV în 15 minute.
Algoritmii Link AI au fost antrenați pe cea mai mare bază de reclame pre-testate din întreaga lume – baza Link – care constă în peste 230.000 reclame, pe testări realizate de-a lungul a 10 ani în rândul a peste 35 milioane de consumatori.
Viteza și scalabilitatea Link AI fac posibilă testarea de reclame în mult mai multe scenarii decât anterior – pentru a verifica performața reclamelor competitoare, pentru a obține un feedback asupra versiunilor inițiale din procesul de creație, pentru a optimiza campaniile deja lansate în timp real sau pentru a obține o perspectivă asupra spoturilor dintr-o anumită categorie. În 2021, au fost testate mai mult de 16,000 reclame prin intermediul Link AI.
Lansată la jumătatea anului 2019, platforma Kantar MarketPlace le oferă clienților din marketing și agențiilor posibilitatea de a lua decizii bazate pe date în mod rapid.
Platforma automatizată oferă o gamă largă de soluții de cercetare care accelerează procesul de luare a deciziilor de business, fie că este vorba de feedback asupra unor idei, dezvoltarea unui produs nou sau lansarea unei campanii.