Stiri

165

Kaufland intră pe piața românească a lactatelor bio cu produse private label!

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Lanţul german de hipermarketuri Kaufland, liderul pieţei locale de comerţ, a lansat două mărci proprii – K-Bio şi K-Take – dedicate produselor bio şi respectiv vegetariene. Sub cele două mărci sunt realizate peste 70 de produse ecologice, vegetariene şi vegane.   Ce este mai important, este faptul că, pe de o parte, Kaufland propune consumatorilor produse lactate bio pe marcă proprie, fabricate în Polonia, deci, mult mai ieftin decât cele produse în România.   Pe de altă parte, prin gama K-Take destinată vegetarienilor și veganilor, se încearcă acapararea unei părți din piața specifică, dar și deturnarea unei părți a consumatorilor de produse clasice, spre această zonă de consum, prin alimente private label cu prețuri mici. Din informațiile noastre, și aceste produse sunt fabricate tot în Polonia.   Oficialii grupului german au spus că mărcile private reprezintă circa 13% din totalul produselor de la raft, iar dacă ponderea se menţine la 10-13% şi în valoare, atunci vânzările de bunuri precum K-Classic ajung la 200-250 de milioane de euro.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2