(Corespondență din Koln) Ziua de ieri a fost cât se poate de aglomerată pentru companiile prezente la Anuga 2013. Evenimentul central a fost prezentarea detaliată a celor 53 de invenții și inovații, în centrul atenției fiind, desigur, cercetătorii din industria alimentară mondială. Ca dovadă a interesului direct față de relația cu piața și consumatorul final, majoritatea invențiilor au vizat domenii precum retail-ul (sisteme de cântărire și ambalare), nutriție (alimente sănătoase), trasabilitatea și siguranța alimentară. Pentru sectorul de lactate, principalele inovații au venit din partea companiei Soovagnin, care a expus un sortiment de brânză uscată și din partea Pindus Cheese, din Grecia, aceia care au expus un sortiment de Feta produsă după o rețetă adaptată din munții Pindus. Probabil, de vreme ce organizatorii au scos în față aceste produse, companiile respective vor obține câte un premiu, la finalul târgului. Nu mai puțin important a fost simpozionul cu titlul Dairy Unlimited, organizat de Bavarian Dairy Industry, aceia care, în cadrul unui Cheese Buffet, au anunțat intenția expansiunii intereselor Germaniei în China și țări din Estul European, pe segmentul de lapte și lactate. Cum spuneam acum câteva săptămâni în prezentarea generală a evenimentului, singura companie românească la Dairy Anuga 2013 este Unilact cu brandul De La Ferma, firmă care, de una singură, reușește să țină sus ”drapelul” lăptarilor români. Special pentru revista Fabrica de Lapte, domnul Marius Bicu, directorul general al firmei, a declarat că prezența la târgul de la Koln este un susces deosebit: ”Am avut numeroase întâlniri de afaceri cu parteneri din Vestul dar și din Estul Europei. Spre surprinderea mea, de cel mai mare succes s-a bucurat brânza noastră de burduf, existând posibilitatea ca, în viitor, să o exportăm în Italia (inclusiv în Sicilia, câțiva traderi de acolo rămânând impresionați de acest produs al nostru), în Franța Spania, Letonia, Lituania, Estonia, prin intermediul unuia dintre cei mai mari distribuitori, la nivel european.” Vom reveni cu amănunte. (Claudia Bocean și Elena Radu, 9 octombrie, Koln)