242
ANSVSA a informat fermierii că autoritățile sanitar veterinare și cei de la Ministerul Agriculturii din Iordania vor fi duși pe la ferme, să vadă modul de creștere a berbecuților dar, mai ales, să se convingă de faptul că nu mai sunt probleme cu bluetongue. Romania poate oferi spre comercializare în jur de 6 milioane de miei, iar oierii sunt nevoiți să exporte spre țările arabe minim 80% din miei. Arabii sunt partenerii noștri tradiționali. Berbecuții pregătiți pentru export vor fi duși în fermele de carantină. Spre deosebire de mieii de anul acesta unde au existat probleme cu formularele de identificare, acestea nefiind încă tipărite, berbecuții au toate actele pregătite de anul trecut. ANSVSA a eliberat certificatele sanitar-veterinare de export. ”La sfârșitul lunii februarie, mai mulți fermieri, împreună cu autoritatea sanitar-veterinară și cu reprezentanții Ministerului Agriculturii. au efectuat o vizită de lucru în Iordania Arabii s-au arătat dispuși să cumpere, iar partea română a negociat reluarea exportului”, a declarat pentru Agroinfo, Nicolae Cioranu, președintele Federației Oierilor Romovis. ”Deocamdată ne aflăm în perioada liberă de vectorii care transmit virusul bluetongue, boala limbii albastre, și exportul de animale vii se poate face în bune condiții. Cu cât se încălzește vremea, cu atât există riscul reapariției bolii, explică Laszlo Nagy Csutak, vicepreședinte ANSVSA. Un transport cu 800.000 de berbecuți a plecat spre Libia în seara de 1 aprilie.”