Stiri

218

La Viena a fost semnat “Pactul pentru Educație Antreprenorială”

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Potrivit unui comunicat emis de CONAF, la Viena a fost semnat “Pactul pentru Educație Antreprenorială” la Parlamentul Austriac.

Semnatarii „Pactului pentru Educație Antreprenorială”, Cristina Chiriac – Președintele Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin – CONAF și Franck Neel – Președintele Federației Naționale pentru Petrol și Gaze – FPPG sunt invitații deputatului Harard Troch, membru al Parlamentului Austriei, la inițiativa Laurei Hant, Președinte al Asociației Mihai Eminescu, pentru a participa în aceste zile la prezentarea modelului de succes a sistemului de învățământ dual austriac și a posibilităților pe care le poate oferi învățământul profesional în rândul tinerilor.

Întâlnirea de la Parlamentul Austriac cuprinde pe lângă discuțiile punctuale referitoare la învățământul profesional și cel vocațional și o vizită de lucru la două școli vocaționale. Şcolile de meserii austriece oferă peste 200 de domenii de învăţământ orientate către nevoile companiilor şi menţin foarte intens contactul cu industria.

Cristina Chiriac, Președintă CONAF și Ambasador VET, susține: „În România, tinerii care nu dețin competențele necesare sau nu au studii de formare profesională, se confruntă cu bariere specifice în ceea ce privește accesul pe piața muncii.

Cred că este momentul să venim cu o nouă abordare: să înțelegem că învățământul profesional reprezintă o oportunitate uriașă pentru tineri, nu un inconvenient! Că tinerii care învață într-o școala de meserii vor avea șanse reale pe piața muncii prin calificarea pe care o vor obține în urma anilor de practică efectuați.

Un echilibru real între cerințele din piața muncii și sistemul educațional, coroborat cu stimularea tinerilor care aleg școala de meserii prin mijloace financiare și fiscale reprezintă cheia reușitei în a schimba mentalități și a implementa în România un sistem de învățământ profesional, vocațional generator de plus valoare pe piața muncii și în economie”.

La rândul său, Președintele FPPG, Franck Neel, a declarat: “Angajatorii joacă un rol esențial în a identifica locuri de muncă durabile pentru tineri și pentru a crea oportunități de formare profesională.

O legătură timpurie între tineri și angajatori, prin intermediul învățământului dual, este, de asemenea, importantă pentru că astfel companiile pot să conștientizeze problemele cu care se confruntă tinerii și pot oferi sprijin angajatorilor pentru a înțelege și aborda aceste probleme”.

35% din copiii austrieci care termină opt clase optează să studieze la o școala profesională și peste 40% aleg învățământul profesionional urmând diverse cursuri în special în domeniul turistic, acesta fiind un pilon important de dezvoltare economică a țării, care reprezintă peste 15% din PIB-ul austriac, iar anul trecut, în an pandemic, veniturile din turism au reprezentat peste 38 de miliarde de euro.

Fiecare elev care urmează cursurile unei școli vocaționale este stimulat financiar cu venituri brute între 450-995 euro lunar, majoritatea făcând practică pe parcusrul școlii într-o companie privată.

La finalul studiilor, tinerii vor absolvi cursurile școlii de meserii cu o calificare și se vor putea integra rapid în câmpul muncii, accentul fiind pus în principal pe partea practică, 80% din timp fiind alocat activităților practice și doar 20% pentru studiul teoretic.

“Sistemul dual prin care tinerii se profesionalizează la locul de munca și școala de meserii, conferă un grad ridicat de calificare și o oportunitate sporită de integrare a tinerilor pe piața muncii din Austria. Pentru economia noastră, acest tip de educație este un factor foarte important de dezvoltare viitoare a tinerilor.

Având o calificare, aceștia pot obține locuri de muncă bine plătite și se pot integra mult mai rapid pe piața muncii. Apreciez și îi mulțumesc doamnei Președintă Cristina Chiriac pentru implicarea activă în domeniul educațional și îmi doresc ca modelul nostru să fie un exemplu pentru a se putea îmbunătăți și în România sistemul educațional”, a declarat Harald Troch.

În Austria, atât în cadrul şcolilor de meserii cât şi în şcolile înalte de formare profesională se aplică sistemul dual de instruire – combinaţia între teorie şi practică. Planurile de învăţământ sau punctele cheie ale instruirii sunt adaptate necesităţilor din economie.

Astfel, ucenicii sunt instruiţi în întreprinderi pe diverse meserii sau efectuează aici perioade de practică. Această combinaţie este considerată în întreaga Europă ca fiind exemplară şi reprezintă un factor cheie pentru succesul economiei austriece.

Delegația CONAF a fost formată din Cristina Chiriac, președintă CONAF și Nicoleta Munteanu, vicepreședintă și coordonatoare a Comisiei de Educație Antreprenorială din cadrul CONAF.

”Pactul pentru Educaţie Antreprenorială” a fost semnat în decembrie 2019 și presupune introducerea de ore de educație antreprenorială în învățământul gimnazial si susține dezvoltarea competențelor antreprenoriale în rândul tinerilor, prin modalități noi și creative de predare și învățare.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2