eye

265

Lapte cu aflatoxina in Serbia
MeatMilk

Autor

Distribuie pe

facebooktwitter

Publicat pe

2013 februarie 21

article

Informaţiile potrivit cărora laptele din Balcani ar fi contaminat cu o toxină cauzatoare de cancer au provocat mare îngrijorare în regiune, relatează marţi agenţia Associated Press, menţionând că autorităţile au făcut apel la calm până când vor fi finalizate testele oficiale, scrie fianciarul.ro. Un înalt oficial sârb din domeniul agriculturii, Goran Jesic, a afirmat pe pagina sa de internet, că, dintr-un număr de 35 de eşantioane de lapte testate în Serbia, 29 aveau niveluri de aflatoxină mai mari decât cele permise. În doze reduse, această toxină, legată de hrana vitelor, nu este dăunătoare, dar în doze mari, are legătură cu cancerul, în special cel de ficat. Potrivit declaraţiilor făcute marţi de oficiali bosniaci din domeniul veterinar, concentraţii de aflatoxină peste limita admisă au fost descoperite în lapte importat din Ungaria, Slovenia şi Germania, fiind, de asemenea, suspectat şi un lot provenit din Serbia. Recent, autorităţile bosniace de control au descoperit toxina în lapte importat din Croaţia.

Ai aflat ceva nou din acest articol?

Articolul anterior
Articolul urmator

Citește și:

Ești gata să-ți dezvolți afacerea ?

Abonează-te la newsletter-ul nostru pentru a fi la curent cu cele mai noi știri.