251
Domnul George Cățean, secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, aduce în prim-plan o schemă de calitate „Lapte de pajiște” - instrument pentru dezvoltarea zonelor montane și colinare, declarând următoarele:
“Studiile arată că laptele produs pe pășunile din zonele montane (pe timpul verii) și exclusiv din fân (pe timpul iernii) are o valoare net superioară față de laptele comun. Comunitatea trebuie să aibă acces la acest tip de produse locale, „curate” și sănătoase; iar asta se poate întâmpla doar dacă se produc anumite schimbări care să vină în ajutorul tuturor.
Am pus în lumină un subiect de mare interes care, dacă este implementat corect, poate avea beneficii de multe părți. Este vorba despre laptele de pajiște, iar pentru valorificarea acestuia, am câteva propuneri, mai ales având în vedere strategia „De la fermă la furculiță” propusă de Comisia Europeană:
-Implementarea unei scheme de calitate – așa cum în Tirol există laptele de pășune, așa ar trebui să existe și laptele din Carpați, mai ales că România dispune de acest potențial;
-Valorificarea laptelui produs în fermele de familie cu tradiție în agricultură, din zonele montane;
-Recompensarea corectă a laptelui „curat” – actualmente, laptele de pășune se vinde mai ieftin decât cel convențional;
-Etichetarea care prevede recunoașterea și valorificarea acestui produs local.”
Pentru a implementa acest concept, secretarul de stat George Cățean a apelat la cercetători din domeniu pentru a construi această schemă de calitate, propunându-și să facă o vizită în Austria, pentru a se documenta despre modul de organizare în cooperative, centre comune/integrate, scheme de calitate și lanțuri comerciale.
Beneficiarii schemei de calitate „Lapte de pajiște”:
• Producătorii, care vor avea posibilitatea de a vinde produsul la prețul corect;
• Procesatorii, care au șansa să își diversifice gama de produse;
• Consumatorii, care vor avea surse de hrană sigură, într-o mare varietate.