138

Laptele, din nou pe lista reducerii de TVA la 9 %

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Laptele a fost trecut din nou pe lista reducerii de TVA la 9 %. Astfel, ieri, cu ocazia lansării noului PNDR 2014-2020, premierul Victor Ponta și ministrul Daniel Constantin au anunțat că în noul Cod fiscal a fost reintrodusă reducerea TVA la lapte și produse lactate, de la 24% la 9%, ”de la poarta fermei”, în ciuda opoziției unor fermieri. Pe acest subiect, însă, se vor mai purta negocieri între fermieri și procesatori, a informat ministrul Agriculturii.

După cum am informat anterior, Dorin Cojocaru, președinte al APRIL, a susținut în permanență reducerea cotei de TVA pe tot lanțul de producție primară, procesare și comercializare, susținând, în replică la opoziția unor fermieri, că ”decizia este politică și trebuie asumată de Guvern, indiferent care este opinia fermierilor.”

O altă veste bună este aceea că prevederile noului Cod fiscal ar putea să nu mai aștepte anul viitor, premierul Ponta declarând că modificarea s-ar putea produce peste două luni, prin Ordonanță de Urgență sau asumare guvernamentală în fața Parlamentului, fie diminuâdu-se cota generală de TVA, de la 24 la 20%, fie reducând-o numai la alimentele de bază, la 9%. Oricum, proiectul noului Cod fiscal, precum și cel de Procedură fiscală au fost adoptate de Guvern, fiind înaintate celor două camere ale Parlamentului.

Cu toate acestea, unii analiști economici, dar și oameni de afaceri consideră că nu se știe dacă statyul va putea suporta ieftiniri, creșterea puterii de cumpărare dar și o scădere drastică a veniturilor la buget. Dintre cele două variante, o mare parte din oamenii de afaceri și analiștii consultați spun că preferă scăderea generală a TVA, care va avea efect automat și asupra prețurilor la alimente. Aceștia susțin că scăderea generală de TVA va ajuta sectoare cu ponderi importante în economie, cum ar fi construcțiile sau producția industrială, în general toți furnizorii de bunuri și servicii, dar și agricultura și retailul alimentar. În schimb, de reducerea TVA la alimente ar beneficia doar aceste două ultime sectoare.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2