Autor: Ilie Stoian Așa cum se arată lucrurile, acum, la început de primăvară, 2014 pare a fi anul unui sfârșit de capitol. Asta, nu doar pentru că, zic unii, de la 1 ianuarie, pe frumoasele plaiuri mioritice nu se mai produce decât lapte UE-conform, nu doar că este ultimul an în care se mai lucrează ”pe cote”, ci și din multe alte motive mult mai importante.   Primul dintre ele este acela că, mai mult ca oricând, nu mai putem vorbi despre o industrie națională, ci despre o piață internaționalizată. De fapt, este o piață liberă pe care poate juca oricine, dar pe care nu rezistă decât cine poate. Perioade de tranziție fel de fel, lungite și răslungite din te miri ce motive (unele justificate pe drept, altele, justificate din comoditate sau de interese ascunse), nu mai au loc. De acum, competiția e cu mult mai dură decât a fost până acum.   2014, end of chapterAs the things look, now, at the beginning of spring, 2014 seem to be the year of an ending chapter. This is not only because of the fact that starting with 1st of January in Romania there is produced EU compliant milk, not only that this is the last year of working with quotas, but also from many other reasons which are more important.First of them is that, more than ever, we can no more talk about a national industry, but about a global market. Actually, this is an open market where anyone can play, but only few can resist. From now on, competition is tougher than it was until now.   Ce mai tura-vura, industria națională de procesare a laptelui a dispărut. Nu mai putem vorbi decât de fabrici, mai răsărite sau mai mici; ponderea este deținută de investițiile străine. Cine se poate bate cu Danone, cu FrieslandCampina sau cu Hochland? Mai nimeni. Ici-colo, câte un producător autohton de lactate mai ia fața celor mari, de afară, dar asta nu se întâmplă decât pe câteva petice de piață, la nivel local. Poate, doar Albalact să mai facă față granzilor, dar, poți ști ce se va întâmpla în viitor?   La imaginea de acum, se adaugă nuanțe. Iată, chinezii devin mai reali decât în stampele din muzee sau carpetele din sufrageriile maneliștilor și, chiar dacă investițiile de aici le vor face strict pentru propria piață, tot vor modifica masiv peisajul, internaționalizându-l și mai mult. Iar, dacă vor veni și investițiile americane, despre ce industrie națională mai poți vorbi?   Nici în zona producătorilor de lapte, lucrurile nu stau altfel. Sunt destule ferme deținute de străini. Dar, asta n-ar fi nimic, pentru că tot lanțul este acaparat de străini: Cine controlează zona de nutriție? Cine furnizează motorina? Dar produsele de sănătate a animalelor, de unde vin? De unde vin tractoarele? Dar autocisternele? Tancurile de lapte ce marcă poartă? Dar tehnologia de procesare? În ce magazine se vând lactatele? Cine ia banii dar, mai ales, câți din banii ăștia rămân în țară ???   E bine? Noi spunem că, în afară de chestia cu plecarea profitului peste graniță, totul e în firescul lucrurilor. Așa e normal, în condițiile date, așa a fost și înainte. Priviți în istorie, dar nu neapărat la industria de profil, ci, la întreaga economie a României. Câți industriași români erau înainte de război? Are cineva curaj să-i socotească? Nu cred, pentru că nu știu dacă adunăm de-un pol! E drept, istoria ne-a predat o lecție, dar nimeni n-a vrut s-o învețe, după 1989: Până la nenorocita de naționalizare, din '48, clasa de mijloc însemna 80 % din economia națională, și mulți or fi fost dintre aceia care or fi avut și lăptării.   Merită să plângem de necaz? Nu credem că e cazul, nici dacă am fi naționaliști, pentru că ne-am făcut-o cu mâinile noastre. Iar, acum, gata! În 2014 se trage pagina peste unul dintre capitolele istoriei industriei laptelui din România sau, dacă vreți, se pune acoperământ peste o hartă a României pe care, dacă ți-o închipui precum o machetă de război, vezi multe steaguri multicolore și doar câteva, tricolore.   Dar, în ciuda imaginii de ansamblu, lucrurile nu sunt triste deloc; dăm o altă pagină și deschidem un alt capitol care promite a fi la fel de captivant: alte falimente, alte modificări de piață, alte jocuri ale importului de lapte-materie primă, versus lapte din producția fermierilor români, alte scandaluri între procesatori și retail etc. Cu alte cuvinte, o economie reală și un spectacol ”a la grande”, cu tenori și soprane de coloratură, cu soldați și curteni în decor. Rămâne însă o întrebare: Cine va fi Oedip?