În urmă cu două decenii, Polonia nu era percepută drept o forță în industria europeană a cărnii de pasăre. Astăzi, situația este complet diferită. Statul vecin este cel mai mare producător de carne de pasăre din Uniunea Europeană și unul dintre cei mai importanți exportatori la nivel mondial, livrând produse în aproape 100 de țări. Ascensiunea nu a fost întâmplătoare, ci rezultatul unei strategii coerente care a combinat investițiile private, fondurile europene și orientarea către export.

În 2024, Polonia a realizat peste 20% din producția totală de carne de pasăre a Uniunii Europene, depășind state cu tradiție precum Franța, Germania sau Spania. Industria poloneză produce anual milioane de tone de carne, iar o parte semnificativă ajunge pe piețele externe. Exporturile au depășit două milioane de tone, consolidând poziția Poloniei ca lider european și al treilea exportator mondial, după Brazilia și Statele Unite.

Succesul nu se explică doar prin costurile competitive. Polonia a construit un lanț integrat de producție, în care fermele, fabricile de nutrețuri, abatoarele și unitățile de procesare funcționează într-un sistem bine coordonat. Marile companii au investit constant în tehnologii moderne, automatizare, biosecuritate și logistică, ceea ce le-a permis să livreze volume mari, uniforme și la standarde ridicate de calitate.

Un alt element-cheie a fost orientarea agresivă către export. În loc să depindă aproape exclusiv de piața internă, companiile poloneze au căutat permanent noi destinații comerciale. Germania, Franța, Regatul Unit și Țările de Jos au devenit piețe tradiționale, însă exporturile s-au extins și către Asia, Africa și Orientul Mijlociu. Diversificarea destinațiilor a redus riscurile comerciale și a oferit industriei o stabilitate pe termen lung.

Desigur, modelul polonez nu este lipsit de provocări. În ultimii ani, gripa aviară a afectat numeroase exploatații, iar presiunea costurilor cu energia, furajele și forța de muncă este tot mai mare. Cu toate acestea, dimensiunea industriei și investițiile realizate permit sectorului să își mențină competitivitatea pe piața europeană.

Poate România să urmeze același drum?

Există argumente solide în favoarea unui răspuns pozitiv. România dispune de resurse importante de cereale pentru producția de furaje, de companii moderne în industria avicolă și de o poziție geografică avantajoasă, cu acces la Portul Constanța și la piețele din Balcani, Orientul Mijlociu și nordul Africii.

În același timp, există diferențe majore față de modelul polonez. Sectorul românesc este mai fragmentat, investițiile sunt inegale, iar prezența pe piețele externe rămâne limitată. În multe cazuri, companiile sunt concentrate pe piața internă, în timp ce dezvoltarea unor branduri puternice pentru export și deschiderea de noi piețe avansează într-un ritm mai lent.

O altă provocare o reprezintă predictibilitatea. Investițiile în ferme și unități de procesare necesită stabilitate legislativă, acces la finanțare și politici publice orientate spre competitivitate. Polonia a beneficiat ani la rând de o strategie consecventă de dezvoltare a sectorului agroalimentar, susținută atât de autorități, cât și de mediul privat.

Pentru România, lecția este clară. Performanța în export nu se construiește doar prin creșterea producției, ci prin integrarea întregului lanț valoric, investiții continue în tehnologie, biosecuritate și procesare, precum și printr-o strategie comercială orientată către piețele externe.

Într-o perioadă în care cererea globală pentru carne de pasăre continuă să crească, iar consumatorii caută produse sigure și trasabile, România are șansa de a-și consolida poziția pe piața europeană. Întrebarea nu este dacă poate urma exemplul Poloniei, ci dacă industria și autoritățile vor reuși să transforme acest potențial într-o strategie națională de export, capabilă să genereze valoare adăugată și competitivitate pe termen lung.