Stiri

217

Lidl și-a extins rețeaua din România cu două magazine

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Lidl România continuă investițiile pe plan local prin inaugurarea a două magazine, unul în orașul București și celălalt în orașul Ștefănești, județul Argeș. Ambele unități dispun de câte o stație de încărcare pentru automobilele electrice.

Noul magazin Lidl din București se află pe Șoseaua Sălaj, Nr. 241 A, Sector 5, iar cel din localitatea Ștefănești este situat pe Strada Fitotron, Nr. 2.

Noua unitate Lidl din București are o suprafață de vânzare de aproximativ 1.300 m² și peste 100 de locuri de parcare, în timp ce magazinul Lidl din Ștefănești dispune de o suprafață de vânzare de peste 1.300 m² și peste 120 locuri de parcare.

În plus, cele două magazine dispun de câte o stație de încărcare pentru automobilele electrice, unde se vor putea alimenta câte două mașini simultan. Odată cu deschiderea celor două magazine Lidl, au fost create aproximativ 50 de noi locuri de muncă.

Orarul de funcționare al unității din București va fi următorul: între 7:00 și 22:00, de luni până sâmbătă, iar duminică, între 8:00 și 20:00. În Ștefănești, magazinul Lidl va funcționa între 7:30 și 22:00, de luni până sâmbătă, iar duminică, între 08:00 și 20:00. 

Lidl optimizează constant formatul magazinelor, astfel încât să aibă un impact cât mai redus asupra mediului, dar și să ofere o experiență de cumpărături cât mai bună.

Prin utilizarea unor tehnologii avansate din domeniul construcțiilor şi în conformitate cu normele de protecție a mediului, noile magazine Lidl din București și Ștefănești dispun de soluții și tehnologii moderne, care asigură standarde înalte de eficiență energetică.

Printre acestea se numără sistemul de iluminat LED, cu senzor de prezență, sistemele de recuperare a căldurii integrate în instalațiile de climatizare, ori stația de încărcare pentru automobile electrice.

În plus, noua unitate din București dispune de un acoperiș verde, care oferă o multitudine de beneficii ce țin de protecția mediului înconjurător.

Acesta contribuie în primul rând la eficiența energetică a clădirii, prin menținerea unei temperaturi constante pe parcursul întregului an. În același timp, vegetația amplasată pe acoperiș are rolul de a filtra în mod natural apa pluvială, datorită multiplelor straturi componente, și de a reduce în același timp cantitatea de apă deversată în sistemele de canalizare.

Pentru a limita răspândirea virusului SARS-CoV-2, pe baza recomandărilor oficiale ale autorităților, Lidl face o serie de recomandări pentru clienți, publicate atât online, cât și în incinta magazinelor.

Printre cele mai importante recomandări se numără plata cu cardul bancar, evitarea zonelor aglomerate, atingerea doar a fructelor și legumelor pe care doresc să le cumpere și păstrarea distanței recomandate față de alte persoane.

Pentru a-i ajuta pe clienții care stau la rând să păstreze distanța recomandată față de cei din jurul lor, și în noile magazine din București și Ștefănești se găsesc indicatoare pe podea în zona caselor de marcat.

În același timp, Lidl face apel la solidaritatea clienților pentru a respecta la rândul lor atât recomandările autorităților, cât și măsurile individuale de prevenție în timpul cumpărăturilor.

Inaugurarea magazinelor Lidl din București și Ștefănești continuă strategia companiei de a oferi zilnic românilor produse la cel mai bun raport calitate - preț, într-o largă varietate de sortimente.

Lidl reușește să respecte această misiune investind constant în sustenabilitate, la baza acțiunilor companiei stând eficiența și demersurile de dezvoltare durabilă. În plus, Lidl promovează cu consecvență colaborarea cu producătorii locali, multe dintre mărcile de calitate comercializate în rețea fiind produse în România.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2