Decizia conducerii fabricii din Romania a fost motivata de neatingerea parametrilor economici. Probabil, asa a fost. Dar nu avem cum sa nu ne miram de hotararea de a trage zavorul, chiar daca datele pe 2010 de la Ministerul de Finante, cele pe 2011 nefiind inca disponibile, vorbeau despre pierderi. Nu inchizi cu una, cu doua, o afacere in care ai investit peste 55 de milioane de euro. Astia sunt bani, nu gluma Nu, personal nu credem in motivatia oferita publicului. E prea putin, e prea oficial, e prea business, ca sa-i dam crezare, cu totul. Cu siguranta, au fost si alte cauze care au determinat inchiderea afacerii de la marginea Bucurestiului. Dar pana la urma, asta e treaba lor. Problema e, insa, locul liber de pe piata, locul de pe raft si iata de ce: Cu siguranta, vestea inceputului de an a bucurat pe multi. In fond, au scapat de un concurent incomod, agresiv, care reusise in scurt timp sa isi afirme identitatea si, mai ales, sa rupa serios din cota de piata a celor care se credeau de neclintit, referindu-ne, in primul rand, la multinationalele care au operatiuni pe mioriticele plaiuri ale lactatelor. De aici, putem trage o prima concluzie: Tnuva a demonstrat ca, prin inventivitate, un nou venit se poate impune, indiferent de piata pe care activeaza. In contra afirmatiei noastre, ni s-ar argumenta ca, de vreme ce au plecat, nu s-au impus deloc Dar, repetam, cum nu credem in motivatia oficiala care a insotit cererea de intrare in insolventa, nu avem de ce sa luam in serios eventualele reprosuri. Cat timp au fost pe piata, concurentii dadeau marunt din barbi. Oricum, locul lasat liber de compania israeliana va fi acoperita lejer de ceilalti, daca nu cumva a fost acoperita, deja. Contractele cu retailul s-au incheiat, distributia isi urmeaza traseul, banii isi urmeaza si ei drumul lor, in fond, viata isi urmeaza cursul firesc. Cum se acopera, insa, locul de pe raft si, mai ales, cu ce? Doar in conditiile unei piete aglomerate, a unei concurente stranse, lucrurile pot sa evolueze spre si mai bine. Apoi, o piata lanceda poate deveni ranceda Daca tot sunt mai putini jucatori, consumatorii vor avea mai putine optiuni. ªi, daca vor avea mai putine optiuni, vor cumpara ce vor gasi. Iar lucrul acestea ii poate determina pe unii sa jongleze cu nivelul de calitate al produselor. Asadar, e bine ca Tnuva si-a inchis operatiunile din Romania? Noi zicem ca, nu.