Stirieye

1029

MADR: România a cerut la Bruxelles interzicerea impotrurilor de ouă din Ucraina
MeatMilk

Autor

MeatMilk.ro

Distribuie pe

facebooktwitter
article

Având în vedere solicitarea crescătorilor de păsări din România cu privire la interzicerea importurilor de produse avicole din Ucraina, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale face următoarele precizări:

Ministrul Florin Barbu a susținut încă din data de 23 septembrie a.c., în Consiliul AgriFish, propunerea Bulgariei cu privire la interzicerea importului de ouă din Ucraina și a solicitat deja Comisiei Europene o soluție pentru protejarea fermierilor europeni de prețurile de dumping practicate de Ucraina.

”Este nevoie de o intervenție a Comisei Europene în privința importurilor ucrainene de ouă și carne de pasăre, ținând cont de faptul că fermierilor noștri le sunt impuse anumite condiționalități cu privire la creșterea păsărilor, care presupun costuri mult mai mari în comparație cu cele ale fermierilor din afara Uniunii Europene.

Așteptăm o decizie rapidă a Comisiei Europene, însă le transmit fermierilor că noi suntem pregătiți să aplicăm mecanismul de licențiere a importurilor, pe care deja l-am aplicat cu succes în cazul importurilor de cereale, zahăr și făină„ a declarat ministrul Barbu.

Reamintim că Uniunea Europeană a ridicat restricțiile de import pentru produsele agricole din Ucraina, ca urmare a ofensivei militare declanșate de Rusia, cu precizarea că, pentru statele membre  aflate la granița cu Ucraina au fost stabilite excepții și derogări, inclusiv introducerea licențierii pentru anumite categorii de produse agroalimentare. (Foto: Freepik) 

Ai aflat ceva nou din acest articol?

Articolul anterior
Articolul urmator

Citește și:

Ești gata să-ți dezvolți afacerea ?

Abonează-te la newsletter-ul nostru pentru a fi la curent cu cele mai noi știri.