Ferma

186

MADR: România va exporta bovine în Iran

autor

MeetMilk.ro

distribuie

(Comunicat) În urma eforturilor Guvernului României și a demersurilor diplomatice din ultima perioadă, schimburile comerciale în domeniul agroalimentar cu Republica Iran înregistrează o evoluție îmbucurătoare, fapt ce este dovedit de deblocarea exporturilor de bovine.   Astfel, în urma negocierilor purtate între Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor din România (ANSVSA) și Organizația Veterinară a Iranului s-a ajuns la un acord privind termenii și condițiile pentru realizarea exportului de bovine, în contextul în care România dispune de efective de bovine pentru export, potențial care trebuie valorificat.   În acest sens, membrii Asociației Crescătorilor și Exportatorilor de Bovine, Ovine și Porcine din România au primit o primă ofertă de achiziție pentru 3000 de capete de tauri de carne din Iran, urmând ca oferta să crească semnificativ.   Demersurile au fost inițiate de ambele părți, iar în perioada următoare o delegație a companiei iraniene va efectua o vizită în România pentru finalizarea discuțiilor în vederea semnării contractului și vizitarea fermei, în scopul verificării stării de sănătate a animalelor și a condițiilor de întreținere a acestora.   Exportatorul, o societate comercială din județul Prahova, are vastă experiență în creșterea animalelor și exportul de animale vii, realizând colaborări cu agenți economici din țări membre ale Uniunii Europene, dar și din Orientul Mijlociu.   Reamintim că Ministerul Agriculturii și Dezvoltarii Rurale sprijină astfel de acțiuni și realizează eforturi susținute pentru dezvoltarea exporturilor și consolidarea relațiilor comerciale dintre fermierii români și societățile de achiziție din țările interesate de producția românească.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2