Repere

254

MADR: Se va mări controlul mișcării suinelor în teritoriu

autor

MeetMilk.ro

distribuie

In ziua de 20 noiembrie 2019, la inițiativa MADR, a avut loc o întâlnire de lucru privind problemele din sectorul creșterii suinelor.   La reuniunea condusă de ministrul Nechita Adrian Oros au participat secretarul de stat Florian-Emil Dumitru, directori ai direcțiilor de specialitate din cadrul MADR, precum și reprezentanți ai sectorului: Asociația Producătorilor de Carne de Porc din România, Asociația Crescătorilor și Exportatorilor de Bovine, Ovine și Porcine din România, Asociația Fermierilor cu Investiții în Sectorul Suin, Asociația Crescătorilor de Suine Autohtone Mangalița și Bazna. De asemenea, la reuniune au luat parte, Președintele ANSVSA, Nagy Laszlo Csutak și Conf. Univ. Dr. Viorel Andronie, Președintele Colegiul Medicilor Veterinari din România.   Principalele subiecte dezbătute au vizat prevederile Ordinului MADR nr. 538/2019 pentru stabilirea dimensiunilor şi a tipurilor de exploataţii de suine pe teritoriul României, situația evoluției Pestei Porcine Africane (PPA) pe teritoriul României, proiectul de Ordin al ANSVSA pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind condiţiile de biosecuritate în exploataţiile de suine.   În deschiderea discuțiilor, ministrul a afirmat că principalul partener de consultare va fi mediul asociativ, exprimându-și convingerea că, prin expertiza deținută și furnizarea de sugestii, vor identifica împreună soluții pentru gestionarea evoluției PPA în România și relansarea sectorului.   De asemenea, ministrul a subliniat importanța întocmirii unui plan de acțiuni concrete care să fie prezentate Comisiei Europene pentru a reuși recunoașterea stingerii focarelor de Pestă Porcină Africană (PPA) în anumite județe din țară. Totodată, oficialul a relevat necesitatea unei mai bune cooperări interinstituționale pentru a eficientiza măsurile de prevenție și combatere a PPA.   În cadrul întâlnirii a avut loc un schimb activ de opinii și intervenții din partea membrilor asociațiilor. Recomandarea unanimă a celor prezenți a fost aceea de intensificare a aplicării normelor de biosecuritate precum și creșterea gradului de informare a populației, prin conștientizare și responsabilizare. Un factor foarte important în prevenirea răspândirii bolii îl reprezintă intensificarea acțiunilor de control în ceea ce privește mișcarea animalelor.   ANSVSA a oferit clarificări și a expus demersurile întreprinse de instituție încă de la apariția primelor focare de PPA pe teritoriul României: controale, filtre, identificarea și înregistrarea porcinelor și verificarea tuturor animalelor din 2016 până în prezent.   La finalul întâlnirii s-a agreat organizarea unor grupuri de lucru în cadrul cărora să se discute aspectele tehnice atât pentru elaborarea unui plan de măsuri privind gestionarea situației Pestei Porcine Africane, cât și pentru analizarea prevederilor Ordinului MADR nr. 538/2019 și a proiectului de Ordin al ANSVSA privind biosecuritatea în exploatațiile de suine.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2