Stiri

176

Magazinele, obligate să doneze alimentele care se apropie de data de expirare

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Senatul a aprobat un proiect de lege prin care comercianții de produse alimentare, cu o suprafață de vânzare de peste 400 metri pătrați, sunt obligați să doneze alimente care se apropie de data expirării.

  De asemenea, actul normativ interzice tuturor firmelor care care desfășoară activități de comerț cu produse alimentare să arunce aceste alimente la expirarea termenului de consum. Potrivit proiectului de lege, comercianții care dispun de spații comerciale cu o suprafață de peste 400 metri pătrați, destinați vânzării produselor alimentare, vor trebui să încheie un contract cu organizații umanitare sau asociații pentru protecția animalelor în vederea donării alimentelor care se apropie de data expirării. Alimentele vor trebui donate într-un termen rezonabil, astfel încât ele să poată fi utilizate. Comercianții care nu vor respecta aceste prevederi vor fi amendați cu 15.000 lei.   În expunerea de motive, inițiatorul  legii, senatorului UNPR Marian Vasiliev, a precizat faptul că, la nivelul Uniunii Europene, risipa alimentară este estimată la 90 de milioane de tone pe an, adică "în jur de 180 de kg pentru fiecare locuitor". În ceea ce privește acest fenomen în România, Vasiliev a menționat că ”România risipește anual cinci milioane de tone de alimente. Încurajarea donării de alimente, prin legislație, de către magazinele alimentare este una din metodele care poate diminua acest fenomen.”   Senatul este prima cameră care a dezbătut proiectul și urmează ca deputații să își dea votul final asupra acestuia, informeaza Progresiv.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2