Repere

547

Mai e mult până departe

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Totul pare că e la un fel de capăt de drum. Lumea e dată peste cap, rosturile par împrăștiate, parcă nimic nu mai are sens. Se băltește într-un fel de zeamă a incertitudinii și aproape nimic nu mai rămâne așa cum știai, de la o zi la alta. Încep să se aleagă apele și e foarte posibile ca, peste numai un an, să năpădească peste noi apele negre și nu cele limpezi, iar asta din cauza noastră, în primul rând, nu a altora.

Dacă ne gândim la cele două teme ale acestei reviste, carnea și laptele, sentimentul de capăt de drum e și mai accentuat. Proprietarii de companii, fie ei fermieri, fie procesatori, din aceste două domenii par că trag cu dinții să reînvie unele rosturi din trecut. Dar lucrul acesta nu se mai poate. Acele rosturi nu își mai găsesc locul în lumea de azi și, mai ales, în cea de mâine.

Dacă te gândești la carne, vezi, într-adevăr, că oamenii nu renunță la ea, dar, totodată, bagi de seamă la cei tineri care se îndreaptă spre un altfel de trai, spre o altfel de viață, spre o altfel de dietă în care alternativele capătă o pondere tot mai mare.

Nu-i vorbă, politici subtile de manipulare a comportamentului de consum îndreaptă spre asta. Dar când vor veni limitările instituționalizate, cei care vor pierde vor fi fermierii și procesatorii. Magazinele, nu. Și nici consumatorii, pentru că oamenii se adaptează.

În cealaltă parte, a laptelui, un zâmbet amar îți vine pe buze atunci când îi vezi pe lăptari că vorbesc despre creșterea consumului și a vânzărilor, în timp ce marile companii, care fac jocurile pe piață cu adevărat, își deschid divizii de producție a alimentelor care imită lactatele. Lucru de neconceput, nu-i așa!?

Până și legile mai noi par a fi îndreptate spre trecut, nu spre viitor, de vreme ce grosul populației de mâine, adică aceia cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, preferă să cumpere alte mâncăruri, nu pe cele pe care încă se pune accentul în producția de ieri și de azi.

Nu mai departe de cinci ani, de acum încolo, vedem un comportament de consum al românilor mult modificat și o scădere a vânzărilor de carne, produse din carne, lapte și lactate mult diminuate, iar asta nu din cauza prețurilor ci, pur și simplu, pentru că nu vor mai fi la modă. Chiar așa! Pentru că tinerii de acum sunt influențați de modă, nu de rațiune.

Și toate lucrurile astea vor duce piața foarte departe de ce e acum și, cu atât mai departe de ce era în trecutul apropiat. Iar pentru cei care nu se vor adapta va fi mult, mult mai mult, până la acea depărtare pe care, de fapt, nu o vor atinge niciodată, fiind depășiți, ca întotdeauna în istorie, de cei din afară, mai ales că piața se va deschide și mai mult, în ciuda unor accente suveranist-naționaliste de moment.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2