Mamitele sunt considerate procese inflamatorii ale glandei mamare, care produc taurinelor modificări fizico-chimice, patologice şi pateriologice, ale ţesutului glandular şi laptelui. Mamitele reprezintă cele mai costisitoare afecţiuni întâlnite în ceşterea vacilor de lapte.  

Implicaţii, surse şi efecte

  Germenii producători ai mamitelor pătrund în uger prin canalul mamelonar sau prin mamelon. Celulele epiteliale din ţesutul glandular al ugerului sintetizează compuşii laptelui, mamita reprezentând infecţia bacteriană care distruge aceste celule secretoare de lapte. O cicatrice sau ţesutul conjunctiv înlocuieşte ţesutul secretor şi determină pierderea totală a capacităţii productive. Sunt întâlnite mamite streptococice, colibacilare şi stafilococice. Aproape 95% din numărul infecţiilor este produs de Streptococcus uberis, Streptococcus agalactie, Staphilococcus aureus, Streptococcus dysgalactie şi Escheria coli, de restul infecţiilor (5%) fiind responsabili alţi germeni. Boala se poate tansmite de la vacă la vacă, prin mâinile mulgătorului sau prin maşinile de muls, dacă nu sunt dezinfectate. Vacile infectate prezintă un pericol pentru cele sănătoase, perioada de înţărcare şi începutul lactaţiei fiind perioadele cele mai facile pentru instalarea acestei boli, de aceea tratamentele aplicate în perioada de înţărcare au o importanţă aparte. Deoarece nu există tratamente cu eficacitate sporită, cea mai sigură profilaxie este evitarea cumpărării vacilor din efective contaminate. “Imersia mameloanelor în solutii dezinfectante este esentiala pentru controlul eficient al raspândirii infectiei. Raspândirea microorganismelor patogene poate fi controlata prin imersarea mameloanelor si cu exceptia micoplasmei, poate fi oprita prin tratamentele din perioada de întarcare. Efectivele în care apar mamitele contagioase trebuie sa revina la utilizarea cupelor de dezinfectie, în care se poate scufunda complet mamelonul, garantând astfel oprirea raspândirii infectiei.” (prof dr Tudor Perianu, USAMV Iaşi) Germenii din mediu “convieţuiesc” cu vaca, fiind prezenţi alături de aceasta permanent. De exemplu, Escheria coli este rezultatul poluării mediului, fiind prezentă în aşternut, în apa infestată şi în fecale. Pentru controlul acestei bacterii se impun măsuri stricte de igienă, fiind rezistentă la acţiunea antibioticelor. Streptococcus uberis trăieşte aproape oriunde (rumen, fecale, chiar în uger), în timp ce Staphilococcus aureus trăieşte în uger, dar şi pe pielea vacilor infectate. Poate fi controlat printr-un management corect şi o monitorizare corespunzătoare.  

Tabloul clinic

Mamita streptococică reprezintă produsul mai multor specii de streptococi. Duce la o scădere a producţiei de lapte şi este o infecţie răspândită pe tot globul, apărând ca urmare a pătrunderii germenilor prin canalul papilar sau prin leziuni ale mamelei. Boala poate fi transmisă de la vacă la vacă sau în timpul mulsului. Infecţia se manifestă, la început, prin scăderea secreţiei lactate; prin modificări ale compoziţiei acesteia, laptele devine uşor coagulabil.

Lăsat timp de 24 de ore la temperatura camerei, laptele se separă în două straturi: unul inferior, compus din coaguli şi leucocite şi unul superior cu aspect zeros. În mamelă se produc noduli situaţi îndeosebi în apropierea mamelonului, noduli care cresc în volum ducând, în câteva luni, la atrofierea glandei mamare. Evoluţia bolii este cronică. La vacile tinere se pot manifesta acut, mamela este caldă, dureroasă şi devine dură. Se produc modificări ale stării generale: febră 40 de grade, respiraţie accelerată, inapetenţă, puls mărit, după două săptămâni boala are premizele cronicizării. În faza acută, laptele este modificat prezentându-se ca un lichid galben-zeros. Mamita stafilococică, mai frecventă decât cea streptococică, este provocată de stafilococul auriu, cu tulpini hemolitice. Receptivitatea animalelor este influenţată de leziuni ale mameloanelor, răceală, congestii mamare, carenţe vitaminice, alimentaţie dezechilibrată, boli generale, mulsul brutal sau o slabă rezistenţă ereditară. Sursele de infecţie sunt reprezentate de animalele bolnave, care elimină germeni prin lapte, transmiterea bolii realizându-se prin mijloacele de muls. Infecţia poate fi precedată de apariţia unor pustule ale tegumentului mamar. Forma de mamită acută este mai rar întâlnită acum; se manifestă prin simptome generale precum inapetenţa şi febra. Sferturile afectate sunt mărite în volum, dureroase, calde, pielea este eritematoasă (chiar cianotică), parenchinul are tendinţa gangenării. Secreţia lactată este înlocuită de un lichid seros, ce poate deveni brun-roşiatic, fetid şi cu flacoane de fibrină. Se poate produce moartea în unele cazuri, în altele sfertul bolnav se sfacilează. Forma cronică, obişnuit înlnită, este asemănătoare mamitei streptococice se constată zone îndurate în sfertul afectat, atrofia sfertului, îngroşarea mucoasei sinusurilor galactofore. Uneori, se poate manifesta sub forma unei inflamaţii catarale acute, sferturile afectate fiind indurate sau tumefiate. Mamita colibacilară, boală infecţioasă a vacilor de lapte, are o evoluţie sporadic  enzootică şi este produsă de Escherichia coli. Receptivitatea cea mai mare o au vacile cu producţii mari de lapte, putând fi urmarea unei infecţii colibacilare intestinale. Boala debutează brusc şi evoluează (supra)acut, cu hipertermie situată la 41-42 grade şi tulburări generale grave: prostraţie, frisoane, irumegaţie şi decubit. Aproape concomitent, unul dintre compartimentele mamare (de obicei, cel posterior) se inflamează devenind tumefiat, cald şi dureros. Secreţia mamară apare seroasă, cu flacoane de fibrină. În cazurile supraacute, moartea poate surveni în primele 8-12 ore de la debutul bolii. În formele acute, apare o diaree gravă, animalele putând să moară, uneori, după una-două zile de la debutul infecţiei. Sunt situaţii în care fenomenele generale se ameliorează, persistând inflamaţia mamelei. Efectuarea unui muls corect este esenţială în prevenirea mmitelor. Mamitele pot scădea producţia de lapte cu 15-20%, iar pentru a reduce pagubele şi pentru a obţine o producţie maximă de lapte este necesar un “management corect al mulsului”. Termenul include preocuparea pentru mediul în care vacile sunt întreţinute. Sunt aspecte ce ajută la o scădere a numărului de bacterii din mediul de producere a mamitelor, crescând eficienţa mulsului prin reducerea timpului şi efortului, necesare igienizării ugerului înaintea mulgerii.