313

Meat & Milk 2014: Președintele APRIL, Dorin Cojocaru, a avertizat în legătură cu expansiunea private label

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Cu siguranță, cea mai dezbătută temă din cadrul Mesei rodunde care s-a desfășurat sub titlul ”Risc major: TVA ridicat, evaziune, private label” la finalul Expo-Confeinței Meat & Milk 2014, a fost aceea a produselor marcă proprie, produse care capătă o pondere tot mai ridicată în opțiunile consumatorilor, mai ales în privința lactatelor. Intervenind în discuție, Dorin Cojocaru, președinte al APRIL, a afirmat că, într-adevăr, pentru unele companii, producția pe private label poate reprezenta o șansă, având în acest fel asigurată desfacerea producției, chiar dacă marja de profit va fi mică. Dar, extiderea produselor pe marcă proprie va conduce la dispariția brandurilor consacrate, branduri care se consituie în adevărat brand de țară. Pericolul și mai mare, însă, este acela că, în condițiile în care un procesator acceptă să își orienteze activitatea exclusiv spre private label, el poate să dispară cu totul din atenția pieței, devenind un no-name. Domnul Cojocaru a subliniat, însă, faptul că a produce pe private label nu înseamnă altceva decât o opțiune a companiilor, fiecare manager având posibilitatea de a alege între a promova propiile mărci sau a deveni simpli ”prestatori de servicii”.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2