227
Expo-Conferința Internațională Meat & Milk 2014, care se va desfășura în zilele de 11 și 12 iunie la Horel Hilton din Sibiu sub titlul ”Finanțare, Optimizare, Parteneriat-Factori care pot genera plus-valoare într-o piață globalizată”, are rezervate teme de maxim interes pentru fermierii și procesatorii din industria românească a laptelui și lactatelor. Una dintre cele mai importante prezențe la lucrările Meat & Milk va fi aceea a domnului Wim Zaalmink-ManagerCercetare, Departamentul de Inovație al Universității Wageningen-Olanda, care va prezenta un program realizat special pentru piața românească a laptelui, mai precis, Dezvoltarea lanțului economic după modelul Centrelor de dezvoltare pentru lactate și a fermelor pilot. Domnul Zaalmink își va susține comunicarea în ședința generală din dimineața de 12 iunie. Programul comunicărilor și dezbaterilor pentru secțiunea Lapte va fi următoarea: 11 iunie, ora 11,30 Workshop Lapte-Acceptă noutatea și fii cu un pas înaintea celorlalți Prezentări ale companiilor: -BTC Europe GmbH Chemical Distribution: Good for cow, good for business! Lutrell (CLA), an innovative solution-Gruppo AB: Eficiență energetică-Soluții de scădere a costurilor energetice pentru industria de procesare a laptelui-Legra Impex: Tehnologie de ultimă generație pentru industria laptelui -Cristian Popa, expert Etichetare: Noua Lege a etichetării este tipărită din 2011. Știi cum să o aplici? Dezbatere: Calitatea alimentului și încrederea consumatorului în etichetă. Speackeri:Marius Alexandru Dunca-Președinte ANPC, Dorin Cojocaru-Președinte APRIL și Cristian Popa. Participanții sunt invitați să intervină, punând întrebări, intrând în dialog cu oficialii. Finalul zilei de 11 iunie va fi rezervat networking-ului de cinci stele, asigurat la Cina festivă de Agenția infoALIMENT și Hotel Hilton. 12 iunie, ora 12,30 Workshop Lapte-Globalizarea, între oportunități și limite Prezentări ale companiilor: -Danone România: Danone România, poarta către conexiunea cu piața globală (titlu provizoriu)-ACO România: Proiectarea pe principiile EHEDC a sistemelor de colectare a apelor uzate -Arctic Store & ArcticSuperStore: Depozite frigorifice mobile, adaptate nevoilor dumneavoastră Dezbatere: Echilibrarea balanței dintre marca de firmă și marca proprie. Speaker-i: Dorin Cojocaru-Președinte APRIL, Florin Căpățână-Director Corporate. Participanții sunt invitați să intervină, punând întrebări, intrând în dialog cu oficialii. 12 iunie, ora 16 Masă rotundă-Riscuri majore: TVA ridicat, evaziunea, private label. Dintre speaker-i amintim pe: Claudiu Frânc-Președinte FCBR, Dorin Cojocaru-Președinte APRIL, Sorin Minea-Președinte Romalimenta, Ioan Ladoși-Președinte APCPR, Florin Căpățână-Director Corporate Carreefour. Înscriere și detalii la tel: 021.223. 25.21, e-mail: [email protected]