212
Producătorul de utilaje agricole Mecanica Ceahlău (simbol bursier MECF) a raportat un profit net de 2,2 mil. lei anul trecut, de aproape două ori mai mic decât cel din 2014, în contexul majorării cu 41% a cheltuielilor operaţionale până la circa 27 mil. lei. Avansul cheltuielilor operaţionale s-a datorat în principal creşterii cu 48% a cheltuielilor cu stocurile până la 11,7 milioane de lei şi a categoriei „alte cheltuieli”, care au urcat cu 45% până la 7,4 mil. lei. Veniturile operaţionale au avansat cu 23% până la aproape 30 milioane de lei în 2015. Profitul brut raportat anul trecut a fost sub indicatorul bugetat de 3,3 milioane de lei. Pe de altă parte, vânzările au crescut cu aproximativ 24% până la aproape 29 milioane lei anul trecut. Avansul vânzărilor are loc în contextul în care 2015 a fost un an slab pentru agricultura românească. Agricultura a scăzut cu 10% în primele nouă luni ale lui 2015. Potrivit datelor Eurostat, recolta de cereale a României a scăzut cu 15%, pe fondul secetei şi lipsei unui sistem de irigaţii, informează Ziarul financiar.