460
Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Mircea Fechet, a participat la conferința finală a proiectului „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți” (CIPN). Acest proiect este parte a demersurilor Guvernului României de asigurare a implementării Directivei Nitrați, prin care se urmărește reducerea poluării cu nutrienți din surse agricole.
Proiectul CIPN a fost finanțat de Guvernul României, dintr-un împrumut de la Banca Mondială, și s-a derulat în două faze de finanțare: prima fază a demarat în 2008 și s-a încheiat în 2017, finanțând un număr de 86 de platforme de management de gunoi de grajd; finanțarea adițională a proiectului a fost alocată până în decembrie 2023.
”Proiectul Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți este unul dintre cele mai vechi proiecte nu doar la nivel național, ci și la nivel global, având o implementare de peste 20 de ani. Faptul că a continuat să funcționeze este o dovadă că a avut rezultate și că a răspuns la nevoi reale ale societății.
Prin implementarea acestui proiect, România a dovedit capacitatea de a folosi sursele de finanțare externe disponibile în scopul onorării obligațiilor de Stat Membru al Uniunii Europene și față de cetățenii săi.
Din acest motiv există și continuitate: UMP-ul va gestiona în curând alte finanțări de la Banca Mondială, împreună cu responsabilități extinse care vor acoperi eficientizarea utilizării inputurilor din agricultură, precum și investiții importante în digitalizare și modernizare a laboratoarelor pentru analiza calității apelor și a produselor de protecție a plantelor”, a declarat ministrul mediului, apelor și pădurilor, Mircea Fechet.
“Banca Mondială a sprijinit România în eforturile sale de combatere a poluării cu nutrienți din ultimele două decenii, cu peste 110 milioane de euro investite în comunitățile locale și cu asistență acordată Guvernului pentru consolidarea capacității administrative.
Apreciem colaborarea excelentă cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor pe tot parcursul proiectului, precum și angajamentul Guvernului de a aduce România în conformitate cu Directiva UE privind nitrații, de a promova bunele practici agricole și de a mobiliza fonduri europene pentru îmbunătățirea gestionării poluării cu nutrienți. Eforturile României de a reduce poluarea mediului trebuie să continue,” a declarat Anna Akhalkatsi, Manager de Țară pentru România în cadrul Băncii Mondiale.
La rândul său, Adriana PETCU, secretar de stat pentru Ape din cadrul MMAP, a subliniat faptul că„Proiectul a avut intervenții ambițioase, alocând circa 70% din fonduri pentru lucrări de construcții și echipamentele necesare gestionării gunoiului de grajd la nivel local. Faptul că a reușit să performeze prin realizarea de lucrări de construcții arată că echipa Proiectului a fost bine structurată, beneficiind de resurse umane valoroase în domeniul ingineriei, achizițiilor și finanțelor publice.
Construirea unei platforme nu asigură, însă, în mod automat colectarea gunoiului de grajd. Consolidarea relațiilor contractuale cu primăriile beneficiare de platforme, prin introducerea de indicatori de performanță cu privire la gradul de umplere, dezvoltarea unui manual de utilizare a platformelor și asigurarea instruirii personalului primăriilor, imediat după finalizarea lucrărilor, a reprezentat un pachet de acțiuni care a condus la eficientizarea utilizării acestora și care asigură sustenabilitatea investițiilor”.
Conform multiplelor studii de specialitate, poluarea apelor cu nitrați este cauzată de o gestionare improprie a fertilizanților (naturali sau chimici) și poate conduce la probleme grave de mediu (eutrofizare – fenomen care afectează grav echilibrul ecosistemele acvatice), dar mai ales la consecințe asupra sănătății populației.
Din păcate, în România încă se înregistrează cazuri de methemoglobinemie, iar cei mai vulnerabili în fața acestei afecțiuni sunt bebelușii care sunt hrăniți cu lapte preparat cu apă din surse poluate cu nutrienți. Afecțiunea se mai numește și boala albastră a sugarului, sau cianoza infantilă.
Alături de membrii UIP CIPC, la conferință au mai participat Cosmin Buteică, Specialist Mediu, Banca Mondială, Jeanne De Jagher, Team Leader Nitrați, Comisia Europeană, specialiști din cadrul MMAP, dar și reprezentanți ai autorităților publice locale din localitățile beneficiare ale investițiilor finanțate prin proiect.
Dezbaterile au adus în atenția celor prezenți, lecțiile învățate, experiențele pozitive, dar și aspecte tehnice și operaționale ce vor putea fi integrate în schemele cadru de implementare ale viitoarelor programe de finanțare disponibile.
Harta platformelor comunale de colectare a gunoiului de grajd, construite prin proiectul „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți”, este disponibilă pe site-ul proiectului www.apanoastra.ro, secțiunea Platforme. DIRECȚIA de COMUNICARE