162
Referindu-se încă o dată la boicotul politizat al supermarketurilor și hipermarketurilor, coordonat de partidele AUR, SOS și POT, ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat într-o luare de poziție:
„Eu am transmis public ce am avut de transmis şi încă o dată rog pe toată lumea - şi pe cei care fac politică în momentul faţă - să lase fermierii, să lase procesatorii în pace, să nu creeze dificultăţi financiare producătorilor români şi, în continuare, dacă au anumite discuţii privind practicile comerciale neloiale privind partea de comerţ - unde partea de comerţ este integrată la Ministerul Economiei, dar asta este întotdeauna, chiar dacă n-am atribuţii în comerţ am intervenit prompt pentru fermierii şi procesatorii români - să vină să stea la masa discuţiei cu noi, la Comitetul de monitorizare pe care îl avem constituit la nivelul Ministerului Agriculturii. Dacă vorbim de politică, eu îi rog pe toţi să dea jos labele de pe fermierii şi procesatorii români”.
Acesta a subliniat că în magazinele de retail, 70% dintre produsele procesate, la raft, sunt româneşti. Întrebat dacă există un studiu în acest sens, el a răspuns:
„Există studiu şi la MADR și la Consiliul Concurenţei, dar dacă vrei şi mergeţi cu mine într-un magazin de retail şi luăm un produs, aliment de bază, făina, nu există decât un singur produs care vine din import, celelalte 12 sunt realizate de procesatorii români. Dacă mergem pe gama de ulei, acelaşi lucru se întâmplă”.