Cu ocazia participării la Indagra, în cadru festiv, domnul secretar de stat Achim Irimescu a oferit companiei Mirdatod Certificatul de Denumire cu Origine Protejată pentru produsul Telemeaua de Ibănești. Momentul a fost consemnat în cadrul unui simpozion în care s-a dezbătut problematica produselor tradiționale. Cu această ocazie, domnul Inginer Aurel Micu Bumb a prezentat auditoriului evoluția companiei Mirdatod și drumul parcurs atât pentru acreditarea Eco, dar și pentru obținerea Certificării D.O.P. La Indagra Food, firma Mirdatod a participat cu stand propriu, numeroșii vizitatori fiind încântați de lactatele oferite spre degustare dar și spre comercializare. Cu această ocazie, Mirdatod a prezentat noile sale produse: cașcavalul ecologic, telemea proaspătă ecologică, telemea maturată ecologică, brânza de burduf ecologică, urdă ecologică și smântână ecologică. Trebuie să menționăm faptul că, anul acesta, Mirdatod a obținut certificarea eco, pentru produsele sale. În viitor, mai ales după obținerea Certificatului D.O.P., compania din Mureș intenționează să iasă pe piețele externe, mai ales că urmărește mărirea cantității de lapte ecologic procesat până la o capacitate de 10.000 de litri. Alături de Mirdatod, în cadrul aceleiași întâlniri, un Certificat D.O.P. a primit și firma Doripesco.