După cum știm cu toții, la 1 august intră în vigoare decizia guvernului de a limita adaosul comercial la o serie de produse alimentare din așa-numitul coș de bază.
De voie, de nevoie, retail-ul a aderat la ideea susținută de guvern. Oricum, se speră ca prețurile alimentelor să scadă și vânzările să crească, iar firmele să se salveze prin volum, dacă prin valoare nu se poate. Ce glumă!
Am mai scris că nu credem în această soluție dar, dacă așa au hotărât cei implicați, așa se va întâmpla. Dar, chiar așa se va întâmpla? În niciun caz. În scurt timp, veți vedea că vânzările se vor prăbuși și mai mult, consumul va scădea abrupt, populația se va îndrepta spre alimentele foarte ieftine (trăiască private label!), iar piața neagră va exploda.
Asta, pentru că, în inconștiența lor, de ani de zile, guvernanții nu au făcut nimic pentru însănătoșirea mediului economic, pentru însănătoșirea pieței.
Pomeni peste pomeni, electorale, clientelare, sociale, bugetare, evitarea cu obstinență a digitalizării colectării TVA-ului, neîncasarea datoriilor uriașe de la companiile de stat, salariile umflate ale bugetarilor, pensiile speciale și atâtea și atâtea altele, au pus România în situația de a depăși deficitul bugetar până într-atât încât poate pierde fondurile europene. Și, să nu aveți prea multe speranțe, posibilitatea e reală.
Pentru a evita această situație, același guvern a decis anularea unor facilități pentru trei industrii (IT, construcții și agroindustrie alimentară), dar, mai ales, majorarea TVA-ului pe mai multe zone, inclusiv alimentare, care țin de horeca, adică de un segment al pieței care pentru procesatori reprezenta un debușeu serios în vânzarea producției.
Toate acestea, plus multe altele, vor duce începând din această toamnă la prăbușirea puterii de cumpărare a populației, în ciuda diminuării inflației, la scăderea și mai accentuată a nivelului de trai și, cum am mai scris mai sus, la prăbușirea vânzărilor, inclusiv pe zona alimentelor pentru care s-a intervenit, pentru că criza se va muta, prin difuzie, și spre aceste produse.
Știți cum e? E ca atunci când te doare măseaua. Deși caria e minusculă, te doare tot capul. Și ne va durea pe toți: guvern, fermieri, procesatori, populație.
Deci, chestia cu micșorarea prețurilor la unele produse alimentare e o mare minciună. Să o spunem pe șleau: Se afirmă că, de fapt, în loc să limiteze prețurile unor produse alimentare, guvernul ar fi trebuit să crească puterea de cumpărare a populației. Așa e.
Acum, guvern și companii trag ponoasele. Cât privește populația, ea are exercițiul sărăciei, se va descurca. Dar cum și cât timp? La această întrebare, doar viitorul va răspunde.