267
(Comunicat) Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că la data de 02 septembrie 2019 s-a încheiat termenul de depunere a documentelor pentru plata rentei viagere. Persoana desemnată din cadrul Centrului judeţean al APIA, respectiv al Municipiului Bucureşti, va verifica conformitatea documentelor originale cu copiile existente la dosar și va certifica pe copiile documentelor “conformitatea cu originalul”. În cazul în care se constată că datele declarate de solicitanţi nu corespund realităţii, dreptul de a primi rentă viageră agricolă se suspendă până la data completării dosarului conform prevederilor legale în vigoare. Plata rentei viagere agricole, conform prevederilor art. 6 alin. 1 şi alin. 2, din Legea 247/2005 Titlul XI, se efectuează într-o singură rată anuală, până la data de 30 noiembrie a anului următor celui pentru care aceasta este datorată, prin raportarea la cursul mediu de schimb valutar calculat de Banca Naţională a României din anul pentru care aceasta se datorează, prin mandat poştal sau virament bancar. Renta viageră agricolă încetează la data decesului rentierului. În cazul decesului rentierului, renta datorată acestuia în anul 2018 poate fi încasată de moştenitorii săi, cu condiţia respectării prevederilor art.8 din Legea 247/2005 Titlu XI, și a depunerii la oricare Centru judeţean al APIA, respectiv al Municipiului Bucureşti, până la data limită 15.10.2019, a cererii de moștenitor însoțită de următoarele documente justificative: - carnetul de rentier al defunctului (obligatoriu în original); - copie a certificatului de deces; - copie a actului de succesiune (certificat de moştenitor sau certificat de calitate de moştenitor, certificat de legatar, hotărâre judecătorească de succesiune investită cu formula ”definitivă”); - copie B.I/C.I./paşaport al moştenitorului; - împuternicire/declaraţie notarială din care să reiasă acordul celorlalţi moştenitori privind solicitarea şi încasarea rentei viagere agricole datorată rentierului (original); - extras de cont pe numele moștenitorului. La depunere se prezintă documentele în original în baza cărora funcționarul APIA va certifica pe copia depusă la dosarul rentierului “conform cu originalul”. Pentru persoanele pentru care s-a efectuat plata până la data de 30 noiembrie a anului următor celui pentru care aceasta este datorată, dar care nu au intrat în posesia rentei, procedura de plată se poate relua și după acest termen până la 3 ani de la data-limită anuală de plată, inclusiv în caz de deces, către moștenitorii acestora.