Stiri

234

Negocieri româno-americane la sediul MADR

autor

MeetMilk.ro

distribuie

După cum informează MADR, Nechita-Adrian Oros, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, l-a primit la sediul MADR pe E.S. Adrian Zuckerman, ambasadorul SUA la București. În cadrul întâlnirii, Ministrul Oros a subliniat dificultatea în care se află fermierii români din cauza secetei pedologice care se manifestă pe teritoriul țării noastre.  

La rândul său, E.S. Adrian Zuckerman, ambasadorul SUA la București, a prezentat pe scurt aspecte din agricultura americană, menționând faptul că fermele de familie colaborează între ele în vederea desfășurării unor activități agricole la cel mai înalt nivel. Astfel, au fost abordate subiecte ce vizează transferul de noi tehnologii agricole și cele mai bune practici din SUA în România, cu un deosebit accent pe biotehnologii și infrastructura de canale de irigații.

În același timp, cei doi oficiali au agreat necesitatea unui schimb de informații între Statele Unite și România în vederea dezvoltării capacității de procesare a produselor agroalimentare a României. Totodată, s-au discutat aspecte ce privesc dezvoltarea rurală, reabilitarea infrastructurii de irigații, tehnologii agricole inteligente, precum și sistemele de depozitare a cerealelor.  

Ministrul Adrian Oros a transmis un mesaj de încurajare a participării companiilor americane la expozițiile din domeniul agricol ce vor avea loc în România, de îndată ce acestea vor fi reluate.  

În ceea ce privește promovarea comerțului cu produse alimentare, atât ministrul Adrian Oros, cât și E.S. Adrian Zuckerman au agreat că este nevoie de eforturi comune pentru a dezvolta componenta economică a parteneriatului strategic între Statele Unite și România. De asemenea, cei doi demnitari au analizat oportunitățile de dezvoltare și susținere a investițiilor din SUA în sectorul agro-comercial.

În vederea încurajării educației și cercetării în agricultură, cei doi demnitari au analizat oportunitățile de dezvoltare a colaborării din acest domeniu, inclusiv la nivelul stațiunilor de cercetare agricolă din România, prin aplicarea unor tehnologii avansate din Statele Unite. 

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2