245
Material de opinie de Ana Petrescu, Senior Manager, Taxe Directe, și Robert Ionescu, Consultant Senior, Taxe Directe, Deloitte România
Conectarea caselor de marcat electronice la sistemul informatic al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) pare a intra în linie dreaptă, după adoptarea celui mai recent Ordin comun al Ministerului Finanțelor și ANAF care prevede procedura și termenele până la care contribuabilii sunt obligați să se conecteze. În același timp, se dorește și schimbarea tratamentului fiscal pentru costurile cu casele de marcat electronice, pe care contribuabilii au fost obligați să le achiziționeze încă din 2018.
În noua variantă, costul cu casele de marcat urmează să fie recuperat direct din impozitul pe profit datorat. Măsura este una benefică pentru cele mai multe companii, dar în mod deosebit pentru cele care sunt obligate, prin natura activității, să dețină multe case de marcat: marii comercianți, benzinării, farmacii etc.
Este neclar, însă, cum se va corela noua prevedere cu cele deja existente, atât din punct de vedere contabil cât și fiscal.
Cel mai recent proiect de lege pe acest subiect, care modifică atât Codul Fiscal, cât și legea privind impozitul specific unor activități, oferă contribuabililor dreptul de a accesa un credit fiscal (reducere a impozitului pe profit/ pe veniturile microîntreprinderilor/specific) pentru casele de marcat electronice achiziționate începând din 2018 (momentul în care autoritățile au impus această obligativitate) până în prezent. Creditul fiscal poate fi utilizat pe o perioadă de șapte ani.
Proiectul a fost adoptat în Parlamentul României, fiind trimis la președinție spre promulgare și va intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial.
Neconcordanțe cu reglementările în vigoare
Măsura este, așadar, benefică în special pentru marii comercianți care au avut costuri semnificative cu schimbarea caselor de marcat. Practic, după intrarea în vigoare a noilor prevederi, contribuabilii își vor putea recupera aceste costuri direct din impozitul pe profit/impozitul pe veniturile microîntreprinderilor datorat.
Totuși, în cazul contribuabililor plătitori de impozit pe profit, apar semne de întrebare cu privire la modul în care se corelează aceste noi prevederi, din punct de vedere contabil și fiscal, cu cele deja existente, având în vedere că noile case de marcat se înregistrează în contabilitate ca mijloace fixe și se amortizează lunar.
În proiectul trimis la promulgare se precizează faptul că întregul cost de achiziție va fi considerat nedeductibil, urmând a fi recuperat din impozitul pe profit datorat. Rămâne deci de analizat cum se va aplica această facilitate, dacă amortizarea caselor de marcat se va mai putea deduce sau nu.
De asemenea, trebuie să se țină cont și de faptul ca unii contribuabili au beneficiat deja de un stimulent fiscal pentru achiziția noilor case de marcat, prin intermediul facilității privind profitul reinvestit. Se vor putea cumula cele două facilitați? Daca nu, cum se va alege facilitatea aplicabilă pentru fiecare companie?
Cum vor aplica prevederea microîntreprinderile?
În ceea ce privește plătitorii de impozit pe veniturile microîntreprinderilor, proiectul prevede faptul că, pentru casele de marcat deja achiziționate, costul cu acestea se scade din impozitul datorat pentru trimestrul IV din anul 2020. Totuși, se precizează obligația de a include aceste costuri și în baza impozabilă, la care se va aplica o cotă de impozitare de 1% sau 3%.
În ceea ce privește casele de marcat achiziționate după intrarea în vigoare a legii, costul acestora se recuperează din impozitul datorat pentru trimestrul în care au fost puse în funcțiune, fără a avea obligația de a include costul acestora în baza impozabilă.
De aceste prevederi urmează să beneficieze și contribuabilii obligați la plata impozitului specific, cum ar fi cei din industria ospitalității.
În concluzie, măsura propusă vine în avantajul contribuabililor vizați, pentru că, astfel, vor reuși să își recupereze o mare parte din costurile pe care le-au avut cu casele de marcat electronice, însă va avea nevoie de clarificări suplimentare pentru o aplicare corectă și în beneficiul celor vizați.