214
Desigur, toată lumea dorește să se vândă mai multe alimente fabricate în România, însă acest lucru trebuie să se întâmple ca urmare a unor relații libere de piață, în funcție de prețul și calitatea acestor produse.
Asta, pentru oricine gândește. Iată însă că, recent, ministrul Florin Barbu vine cu o nouă trăznaie: Certificatele de Calitate emise de MADR, în baza unor noi Scheme de Calitate.
După ce a eșuat jalnic și pe deplin meritat în tentativa de a impune plafonarea adaosurilor comerciale la toate alimentele de pe rafturile magazinelor din România, nu se putea ca ministrul Barbu să se lase și vine cu o nouă aberație.
Ca urmare, domnia sa a anunțat recent că MADR va emite aceste Certificate de Calitate pentru toți aceia care vor investi în procesarea materiei prime provenite din agricultura și zootehnia românească. Ministrul precizează că acest lucru va fi făcut după ce va fi modificată Directiva 633 a Uniunii Europene, aceea a practicilor neloiale în comerț.
Mai mult, oficialul MADR anunță că, în interiorul magazinelor vor fi organizate standuri speciale pe care vor fi așezate doar aceste produse, iar magazinele vor fi obligate să facă acest lucru. Asta se poate. Cum sunt rafturi cu vegane, pot fi și astea.
Dar ministrul Agriculturii precizează că intervenția administrativă în piață va fi făcută conform legislației în vigoare. Însă, imediat, lasă să se înțeleagă și ca, dacă UE se va opune, el tot va face lucrul acesta.
Pentru că aberația o duce mai departe, Barbu anunțând că se va merge până într-acolo încât, dacă un produs nu va fi avizat de MADR conform noilor Certificate, se va interzice comercializarea lui pe întreg teritoriul României!!!
Nu putem să știm cu precizie a cui a fost ”mintea luminată” care i-a sugerat ministrului Barbu această idee sau dacă proiectul a izvorât din puțul gândirii domniei sale, dar știm că se găsesc destule personaje, unele, dintre cele mai dubioase, care îi susțin propunerea.
Până una, alta, întrebăm câteva lucruri, exprimându-ne unele nelămuriri:
1-Florin Barbu chiar crede că Directiva 633 va fi modificată după dorința domniei sale sau așa cum se clocește în birourile unor organizații profesionale?
2-Pe ce criterii se vor acorda noile Certificate de Calitate? Cine va face selecția produselor?
3-Cine va stabili noile standarde de calitate pe care le anunță MADR?
4-Cum va reuși ministrul Florin Barbu să oblige magazinele alimentare să vândă doar produse alimentare care vor avea noile Certificate de Calitate,de vreme ce este interzis să intervii în business-planul unei companii?
5-Cum vor fi acordate Certificatele de Calitate pentru portocale, banane, ciocolată, ceai sau cafea, de exemplu?
6-Certificatele Europene de Calitate vor fi recunoscute pe mai departe ori se va alege praful de ele?Dacă nu ar avea noul Certificat al lui Barbu, ci doar pe cele IGP, Salamul de Sibiu ori Telemeaua de Ibănești vor fi interzise la comercializare pe teritoriul României?
7-Potrivit lui Florin Barbu,noile standuri din magazine se vor face ”la nivelul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale”. Lăsând la oparte formularea agramată, să înțelegem prin aceasta că MADR se va transforma în SRL, în SA, în companie de stat, așa cum a încercat cu ”Unirea”!?
8-Ce se va întâmpla cu alimentele certificate ca fiind produse tradiționale?
9-Ce se va întâmpla cu produsele certificate ca fiind Rețetă Consacrată?
10-Ce se va întâmpla cu alimentele din intracomunitar, certificate IGP, DOC etc?
11-Ținând cont că se intenționează interdicția de comercializare în România, dacă un procesator își vinde produsele doar în magazinele propri și dacă nu va avea certificatul domnului Florin Barbu, va mai putea să-și vând marfa în propriile magazine, acestea fiind pe teritoriul României? Sau vor fi interzise?
12-I-a cerut avizul lui Călin Georgescu pentru această propunere?
13-Mai sunt mulți asemeni lui Florin Barbu, care lucrează în MADR-ul ăla?
Și multe, multe altele.
Domnule ministru, nici dacă propunerea asta ar fi aruncată electoral, nu ar fi trebuit să o faceți. (Foto: Freepik)