Olympus a lansat o nouă game de lactate, denumită Familia Brașoveanu. Produsele vor fi distribuite în 100 de magazine şi supermarketuri din Braşov. Laptele folosit la prepararea produselor este colectat de la fermele din Braşov de la peste 600 de metri altitudine. Produsele din gama Familia Braşoveanu reprezintă un brand local, iar pe etichetă a fost pusă o poză cu Biserica Neagră. Laptele, brânza şi iaurtul din această gamă ajung în 24 de ore la raft. Fabrica de Lapte Braşov a grecilor de la Olympus colectează zilnic 50 de tone de lapte de la 30 de ferme din judeţ. Laptele este imediat prelucrat, iar în 24 de ore produsele ajung pe rafturi. „ Am început ca o companie de familie şi suntem deja la a treia generaţie, informeaza Adevarul. Avem o experienţă de 80 de vrem să continuăm tradiţia. La Braşov se simţim ca acasă şi am lansat această gamă ca o apreciere pentru braşoveni. Vrem să ajutăm economia locală“, a spus Dimitrios Sarantis, preşedintele Grupului Tyras. Doar pentru braşoveni Compania îşi propune ca noul brand să fie prezent în toate magazinele din oraş. „Familia Braşoveanu s-a născut din dorinţa de a dărui braşovenilor produse delicioase, realizate din cele mai proaspete ingrediente. Gama Familia Braşoveanu cuprinde iaurt, lapte şi telemea de oaie, capră şi vacă. Dacă vom avea suficientă materie primă, în 2014 ne vom extinde şi la smântână, sana, lapte bătut şi chefir . Ne-am bucura dacă Familia Braşoveanu ar ajunge în casele tuturor braşovenilor“, a spus Ilias Pliatsikas, director general Fabrica de Lapte Braşov.(Mai multe, pe www,aderarul.ro. Foto: wwwmytex.ro)