254
În calitate de distribuitor major cu influență directă asupra consumului casnic, Auchan Retail s-a angajat să lupte împotriva poluării cu plastic, obiectivul principal setat pentru următorii ani fiind înlocuirea ambalajelor produselor marcă proprie cu materiale 100% reutilizabile, reciclabile sau compostabile.
În egală măsură, retailerul își propune și eliminarea treptată a materialelor plastice dinraioanele cu servire și din raionul de Fructe și Legume cu autoservire. Măsurile sunt anunțate la un an de la semnarea Pactului European privind materialele plastice.
Ca parte a unei abordări sustenabile, Auchan se angajează ca până în 2025 să elimine din ambalajele produselor marcă proprie principalele materiale plastice care perturbă gestionarea deșeurilor.
Totodată, Auchan a demarat și schimbarea opțiunilor de ambalare a cumpărăturilor online și offline și lucrează la furnizarea unor soluții 100% reutilizabile, reciclabile sau compostabile în ceea ce privește pungile, sacoșele și cutiile utilizate în raioanele cu servire, la casa de marcat, în livrările la domiciliu și serviciul Auchan Drive.
O altă măsură asumată de companie, prin care își susține consumatorii să trăiască un stil de viață mai sustenabil, o reprezintă reducerea utilizării articolelor de unică folosință realizate din plastic.
Așadar, în mai 2021, Auchan România va sista vânzarea veselei din plastic de unică folosință și va elimina ambalajele din plastic pentru toate preparatele comandate la pachet. În același timp, compania a început să dezvolte o gamă proprie de alternative reutilizabile.
Potrivit studiilor companiei, la nivel mondial, industria alimentară consumă cea mai mare cantitate de plastic în fabricarea ambalajelor, 72% dintre acestea nefiind recuperate vreodată și ajungând în natură.
Astfel, Auchan își propune diminuarea consumului de plastic inclusiv în ambalajele pentru transport și depozitare, asumându-și utilizarea foliilor de paleți reciclabile și reciclarea acestora, încurajarea furnizorilor pentru a nu mai folosi accesorii care îngreunează reciclarea, straturi intermediare din plastic sau din lemn-carton procesat pentru paleți.
„Lupta împotriva poluării cu plastic este una dintre principalele priorități ale grupului Auchan Retail, alături de promovarea unei alimentații sănătoase, reducerea risipei alimentare și diminuarea amprentei noastre de carbon.
Suntem extrem de concentrați pe această transformare, deoarece plasticul reprezintă o problemă majoră pentru ecosistem, la nivel global. Este un efort în care suntem angajați la întregul nivel al companiei și vom mobiliza toți partenerii noștri de business și toți angajații în acest demers.
Abordarea noastră urmărește reducerea tuturor surselor de poluare cu plastic din sfera noastră de activitate și suntem siguri că vom atinge rezultatele scontate prin implicarea tuturor părților – furnizori, angajați și clienți”, a declarat Corina Dospinoiu, Responsabil CSR Auchan Retail România.
În cadrul magazinelor Auchan din România, până în prezent, o parte din produsele marcă proprie au deja o cantitate redusă de plastic sau plasticul a fost deja înlocuit cu alte materiale eco friendly.